Ce ţi-e 200.000 de euro, ce ţi-e 100.000... Consilierii locali din Timişoara au aprobat, marţi, un proiect care prevede alocarea sumei de aproximativ 100.000 de euro pentru demolarea unor construcţii de pe strada Popa Şapcă, după ce iniţial conducerea primăriei propusese să se aloce dublu pentru aceeaşi operaţiune, ca să poată fi construite pe terenul respectiv spaţii de învăţământ pentru Liceul „Nikolau Lenau”.
Consilierii locali ai PNL se împotrivesc proiectului Primăriei Timişoara de a aloca o sumă pe care o consideră fabuloasă, de peste 200.000 de euro, pentru demolarea unor construcţii de pe un teren de pe strada Popa Şapcă, unde ar urma să fie construite noi spaţii de învăţământ pentru Liceul „Nikolaus Lenau”.
Sindicatul de la Primăria Timişoara a înaintat marţi un memoriu către Consiliul Local Timişoara prin care le-a cerut aleşilor să revoce cele patru hotărâri de consiliu în urma cărora au fost iniţiate concedierile colective la nivelul instituţiei. Consilierii locali au ignorat însă această solicitare.
Dascălii se revoltă din nou la Timişoara! Sindicatul „Spiru Haret”, filiala Timiş, va organiza joi un alt protest la prefectură. Nemulţumirile profesorilor ţin în principal de salariile pe care sindicaliştii le-au numit „mizerabile” şi de concedieri, însă, de această dată, ei au anunţat vor cere şi demisia şefului Inspectoratului Şcolar Timiş, Marin Popescu.
Reabilitarea Pieţei Iosefin din Timişoara se va amâna din cauza contestaţiilor depuse de o firmă care a pierdut licitaţia. Anunţul a fost făcut de primarul Gheorghe Ciuhandu, care s-a plâns că mai multe proiecte din Timşoara sunt amânate de mai multe ori din cauza firmelor care contestă licitaţiile.
Azi în Timișoara
Vineri, 26 decembrie, puteți participa la un tur de Crăciun prin Timișoara, la ateliere sau să mergeți la concerte.
Mapamond
Papa Leon a transmis în Ajunul Crăciunului că povestea Nașterii Domnului este un apel la solidaritate cu săracii și străinii, subliniind că refuzul de a-i ajuta pe cei nevoiași înseamnă respingerea lui Dumnezeu. La primul său Crăciun ca papă, el a reafirmat importanța demnității fiecărei persoane și a celebrat liturghia la Vatican, în fața a mii de credincioși.
2
Agenda
În rândurile de mai jos, vă invităm să descoperiţi magia sărbătorilor de iarnă prin cele mai fascinante şi inedite recorduri mondiale de Crăciun! De la cea mai înaltă bicicletă-brad la cel mai mare oraş din turtă dulce, Guinness World Records – Cartea Recordurilor ne surprinde şi de această dată cu realizări impresionante, pline de spirit festiv. Aşezaţi-vă comod lângă brad, cu o felie de cozonac şi o cană de ciocolată caldă şi lăsaţi-vă inspiraţi de aceste performanţe unice care fac sărbătorile de iarnă şi mai speciale!
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun transmis credincioșilor, episcopul diecezan de Timișoara vorbește despre sensul Nașterii Domnului dincolo de simboluri, subliniind nevoia unei relații vii cu Dumnezeu, dar și despre demnitatea fiecărui om și pacea care se naște atunci când Cuvântul este primit.
1
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun adresat clerului și credincioșilor bănățeni, ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, vorbește despre colind ca dar al inimii, despre iubire, iertare și milostenie, dar și despre responsabilitatea de a nu rămâne indiferenți față de cei care trăiesc „în peșterile sărăciei, ale marginalizării și ale uitării”. Pornind de la Nașterea Domnului, acesta îi îndeamnă pe credincioși la fapte bune, smerenie și grijă față de aproape.
5
Azi în Timișoara
Crăciun fericit! Să vină Moș Crăciun cu sacul plin de zâmbete, visuri împlinite și clipe magice. Și astăzi puteți vizita târgul din centrul orașului.
Ştiri din Timiș
Crăciunul este, pentru mulți români, cea mai așteptată sărbătoare a anului. Dincolo de componenta religioasă, această perioadă vine cu o sumedenie de tradiții și obiceiuri care se păstrează încă, mai ales în micile comunități și în familie. În Banat, dar și în alte regiuni ale țării, Crăciunul continuă să fie marcat prin colinde, mese specifice și gesturi simbolice, transmise din generație în generație.