Dacă fosta administraţie a Timişoarei se mândrea cu faptul că împarte arbori şi arbuşti asociaţiilor de proprietari, ca să-şi înfrumuseţeze zonele din apropierea caselor, actualul primar Nicolae Robu spune că ceea ce s-a întâmplat în mandatele predecesorului său n-a fost un lucru bun, ba din contră, a fost grav. „Lucrurile acestea nu se fac la voia întâmplării. Se fac după nişte reguli, după o gândire, după un concept urbanistic...", afirmă Robu!
Fosta ADP, acum Drumuri Municipale, urmează să primească în concesiune noi străzi din Timişoara, pe care au fost sau urmează să fie amenajate locuri de parcare. Deşi acestea ar urma să apară practic pe lista străzilor unde se aplică staţionarea cu taxă, oficialii Primăriei Timişoara şi reprezentanţii SDM dau asigurări că parcare nu va deveni cu plată. Autorităţile spun că străzile trebuie concesionate pentru că societatea Drumuri Municipale, operatorul sistemului TimPark, riscă să fie altfel sancţionată de organele de control fiscal...
Din ciclul fabrici care odinioară au făcut cinste Timişoarei, dar s-a ales praful de ele, iar astăzi au rămas în urmă doar clădiri părăginite, reprezentanţii primăriei au prezentat recent cazul Paltim. Viceprimarul Traian Stoia a anunţat că deţinătorii fostei fabrici de pălării din zona centrală a oraşului urmează să fie identificaţi şi somaţi să-şi facă datoria de proprietari.
Timişorenii care au trecut zilele trecute prin zona centrală a oraşului, în timp ce ploua torenţial, au putut constata cu uimire că sunt persoane care... udă florile din jardiniere cu furtunul. Orice ar spune cârcotaşii, reprezentanţii Primăriei Timişoara au o explicaţie: se folosesc anumite îngrăşăminte pentru plante. Şi străzile trebuie spălate, chiar dacă plouă, explică primarul Nicolae Robu.
Scandalul privind ridicarea maşinilor din parcările supermarketurilor și centrelor comerciale este departe de a se fi încheiat. Prefectura Timiş a trimis o adresă la Primăria Timișoara, cu modificările pe care le consideră necesare la hotărârea de consiliu local prin care municipalitatea a interzis blocarea și ridicarea acestor maşini, dar se pare că hârtia este încă pe drum... Cu toate acestea, Poliţia Locală anunță amenzi pe bandă rulantă pentru firma care a fost de fapt ținta respectivului HCL, Îngerii Galbeni, care ridică autoturismele de pe domeniul privat.
Mapamond
Schimb de replici între președintele USR, Dominic Fritz, și Alice Weidel, lidera partidului german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), după ce aceasta a acuzat imigranții români că „jefuiesc sistemul social” german. Primarul Timișoarei i-a răspuns printr-un mesaj video în limba germană, în care a apărat comunitatea românească și i-a cerut acesteia să își prezinte scuze.
3
Cinema
Cinema Studio din Timișoara găzduiește, în perioada 13–15 noiembrie, proiectul cultural Film-Memoria, care propune trei proiecții de film urmate de discuții cu invitați, dar și ateliere de creație cinematografică pentru liceeni. Activitățile explorează legătura dintre poveștile de familie, memoria generațiilor și felul în care experiențele trecutului ne influențează prezentul.
Eveniment
Un bărbat de 36 de ani a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT Timișoara în timp ce transporta drogul de mare risc 4-CMC, destinat comercializării. Acesta avea asupra sa plicuri autosigilante și un cântar de mare precizie. Deși se afla sub control judiciar într-un alt dosar de trafic de droguri, bărbatul a ajuns din nou în arest.
Ştiri din Timiș
Șase vase ceramice datând din epoca bronzului târziu au fost descoperite în timpul cercetărilor arheologice desfășurate în 2024, cu ocazia modernizării liniei feroviare Timișoara Est–Lugoj. Obiectele făceau parte din inventarul unui mormânt de incinerație vechi de peste trei milenii și au fost restaurate de specialiștii Muzeului Național al Banatului.
Eveniment
Momente dramatice la o bază sportivă din Timișoara. Un copil în vârstă de 13 ani a făcut stop cardio-respirator în timp ce se afla la antrenament. Băiatul a fost resuscitat și transportat la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, unde a rămas internat pentru investigații.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe, din 11 noiembrie, o nouă acțiune de deratizare pe domeniul public, programată să se încheie pe 25 noiembrie, dacă vremea permite. Municipalitatea le cere timișorenilor să evite stațiile cu momeli raticide.
1
Eveniment
Polițiștii din Timiș au descins marți, 3 noiembrie, la 16 adrese din județ, într-un dosar de contrabandă cu țigări și alcool provenite din Serbia. În urma perchezițiilor, au fost găsite peste 21.000 de țigarete, 331 de litri de alcool și mai multe produse suspecte, iar un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.