Comisarii de la Protecția Consumatorilor au pus tunurile pe primărie, după ce Nicolae Robu s-a lăsat filmat când se urcă într-o nacelă și taie un cablu de pe un stâlp din zona Podului Mihai Viteazul. Șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș a trimis o listă întreagă de cereri către primărie, văzută cu ochi răi de funcționarii PMT. Surse din instituția de pe C.D. Loga spun că CJPC, instituție cunoscută ca și OPC, își depășește atribuțiile de serviciu.
Vreți să vedeți ce abilități au Sanda Greblă, Florin Răvășilă, Rodica Aurelian sau alți apropiați ai primarului Nicolae Robu cu funcții de șef în primărie? Le puteți analiza CV-urile, care au fost publicate pe site-ul instituției în urma unei note interne emisă de edil săptămâna trecută. O șefă care nu a respectat-o zboară din funcție, a anunțat Robu în timpul conferinței de presă transmisă live pe Facebook.
Moment incredibil la Timișoara! Primarul Nicolae Robu, proaspăt întors dintr-o vizită de lucru în Japonia, a convocat „de îndată” o ședință de consiliu local, însă aleșii social democrați au decis să boicoteze plenul, iar unele proiecte au rămas pe dinafară. Un consilier independent spune că totul se întâmplă din cauză că Robu „nu îi trage de hățuri” pe angajații primăriei.
Primăria Timișoara are multe imobile în proprietate și încă nu are o evidență clară a acestora. Unele dintre ele ar fi trebuit să fie renovate de multă vreme, dar municipalitatea n-a găsit interesul necesar pentru acest lucru. Anul acesta, PMT are un program de investiții pentru clădirile istorice aflate în proprietate. Pe el se află Primăria Veche și fostul sediu al ziarului Timișoara, loc folosit de câțiva ani încoace doar de oamenii străzii.

Mapamond

Un nou bilanț în urma cutremurelor din Venezuela: peste 900 de morți și 50.000 de dispăruți
Bilanțul dublului cutremur din Venezuela a continuat să se agraveze vineri, ajungând la 920 de morți și peste 50.000 de dispăruți.

Eveniment

Bărbat din Iași condamnat pentru furt, găsit în Timiș la o fermă
Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Peciu Nou au depistat un bărbat, în vârstă de 61 de ani, condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare pentru furt.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Șantierul pasajului Slavici-Polonă, în pregătire. Săpături și restricții de circulație din această vară
Au început pregătirile pentru reconstrucția completă a pasajului Slavici–Polonă din Timișoara. În câteva săptămâni vor fi introduse restricții de trafic, iar circulația va fi deviată pe un drum provizoriu amenajat de constructor.

Ştiri sportive

CM2026 – ZIUA 16: Franța, Spania și Belgia își câștigă grupele. Hat-trick al lui Dembele și calificare pentru Capul Verde
Franța, Spania și Belgia au câștigat grupele după ultimele meciuri disputate vineri la Campionatul Mondial 2026, în timp ce Senegal și Capul Verde au obținut calificarea în șaisprezecimi. Uruguayul a fost eliminat, iar Iranul încă speră.

Ştiri din Timiș

Primul Cod Roșu de anul acesta în Timiș. Canicula lovește luni
Luni, Timișul va fi vizat de Cod Roșu de caniculă, până miercuri. 4

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 27 iunie
Sâmbătă, 27 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Eveniment

VIDEO. Trafic îngreunat pe A1 Timișoara-Lugoj după ce un autotren a rupt parapetele și a ajuns pe sensul opus
Trafic îngreunat sâmbătă pe A1 Timișoara-Lugoj după ce un autotren a ajuns pe sensul opus de circulație.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 27 iunie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici