Administrația Fritz are o nouă filosofie de parcare. Practic, timișorenii vor trebui să înțeleagă că „nu există pentru nimeni un drept înnăscut să folosească spațiul public unde vrea el și pe gratis”. Studiul care vorbește despre înființarea unui nou serviciu public pentru Timpark în primărie arată, de fapt, noua filosofie de parcare. Se lucrează încă la noul regulament de parcare, care va stabili și cum își vor lăsa timișorenii mașinile între blocuri. Un lucru e cert: va fi introdusă parcarea cu plata în cartiere.
Un studiu de peste 15 pagini făcut public de Primăria Timișoara arată că nu sunt suficiente locuri de parcare în oraș și că municipalitatea ar putea gestiona mai bine decât SDM sistemul de parcare. În plus, parcările de la marginea carosabilului nu sunt văzute cu ochi buni de noua administrație, astfel că e nevoie de mai multe locuri de parcare. Unde și când se vor face nu se știe încă.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții și la filme.
Mapamond
Cel puțin 30 de persoane au fost rănite, dintre care șapte grav, după ciocnirea a două tramvaie în orașul german Gelsenkirchen. Trei victime sunt în stare critică, iar autoritățile investighează cauzele accidentului.
1
Ştiri din Timiș
Maestrul Senju Einojo, director al școlii Nihon Buyo Senju din Japonia, artist cu o remarcabilă carieră în dansul tradițional japonez, va deschide cea de-a treia ediție „festivalului de vară” nipon la Timișoara, anunță organizatorii. Evenimentul propune ateliere de dans și cântec, de tatami și de shōji (uși de hârtie) și multe evenimente pentru publicul captivat de cultura niponă.
Capitală Culturală
Programul de concerte Orgile Cetății continuă cu una dintre cele mai emoționante creații ale repertoriului baroc: Stabat Mater de Giovanni Battista Pergolesi.
Ştiri din Timiș
Elevii și cadrele didactice din Dudeștii Noi vor beneficia de o școală reabilitată, modernizată și extinsă, în urma unei investiții de aproximativ 15,5 milioane de lei. Proiectul, finanțat din fonduri europene, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al administrației locale, a fost finalizat după aproape șase ani de la semnarea primului contract de finanțare.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează cea de-a treia ediție a campaniei „Un ghiozdan pentru fiecare!”, prin care își propune să strângă ghiozdane și rechizite pentru peste 150 de copii din familii vulnerabile. Donațiile pot fi făcute începând de mâine, 7 august.