Edilul-şef al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, şi directorii instituţiilor de cultură din subordinea primăriei i-au trimis un memoriu preşedintelui României, Traian Băsescu, prin care cer ca reducerea posturilor din administraţie să nu-i afecteze şi pe angajaţii de la Filarmonica Banatul, Teatrul German, Teatrul Maghiar şi Casa de Cultură, aşa cum se impune de la centru.
Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, s-a contrat destul de dur, marţi dimineaţă, în timpul unei videoconferinţe, cu ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, pe tema restructurărilor din administraţie. Blaga nici nu a vrut să audă argumentele aduse de Ciuhandu, care pleda pentru menţinerea numărului de angajaţi din instituţiile de cultură timişorene.
Autorităţile locale, Consiliului Judeţean Timiş şi Primăria Timişoara, doresc să facă un parteneriat public-privat pentru introducerea unui serviciu de aerotaxi pe Aeroportul Cioca, aflat la ieşirea din Timişoara, pe Calea Torontalului.
Costul facturilor de încălzire nu va depăşi 10% din venitul anual al unei familii din Timişoara, a declarat, joi, viceprimarul Sorin Grindeanu. El a ţinut să precizeze că, odată cu majorarea preţului de facturare al gigacaloriei la 252 de lei, se vor majora şi ajutoarele acordate de municipalitate, suma totală ce urmează să fie alocată în 2010 fiind de patru ori mai mare decât în 2009.
„Eu nu vreau să dau oameni afară, Boc vrea să-i dea afară”, spune primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu. Edilul a anunţat că după normativele guvernanţilor ar urma să fie disponibilizaţi 409 angajaţi de la primărie şi serviciile şi instituţiile din subordine. Ciuhandu propune să preia CJ Timiş sau Ministerul Culturii cele trei instituţii culturale finanţate de primărie.
Eveniment
Accident produs sâmbătă, 7 noiembrie, pe Centura Lugojului. Un bărbat a murit în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Alte două persoane au fost rănite și au fost preluate de echipajele medicale.
Cinema
Filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”, regizat de cineastul timișorean Lucas Neagu, va avea premiera internațională la Ferrara Film Festival, în Italia, unde a fost selectat pentru cea de-a XI-a ediție a evenimentului, programată în perioada 26-30 noiembrie. Înainte de participarea la festival, producția va putea fi văzută în avanpremieră la Timișoara, pe 13 noiembrie, la Cinema Timiș, în prezența echipei filmului.
Mapamond
Armata americană caută informații despre instalațiile nucleare ale Iranului, echipamentele folosite și persoanele implicate în program, inclusiv cercetători și specialiști. Comandamentul Militar American pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat o recompensă de până la 20 de milioane de dolari, la care se adaugă posibilitatea relocării celor care furnizează informații relevante.
Ştiri din Timiș
Baza sportivă din Dumbrăvița, realizată cu finanțare de la Consiliul Județean Timiș, este aproape finalizată. Investiția include un teren de fotbal cu suprafață sintetică și un culoar de alergare, iar de facilități vor beneficia aproape 500 de copii înscriși la Academia de Fotbal Dumbrăvița, anunță președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
Sănătate
Femeile cu vârste între 25 și 64 de ani din Ciacova vor putea beneficia de testare gratuită pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. Caravana CLARA va ajunge în localitate sâmbătă, 21 noiembrie, iar testarea se adresează în special persoanelor vulnerabile sau celor care întâmpină dificultăți în accesarea serviciilor medicale.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 7 noiembrie, sunt programate proiecții speciale în cadrul Timișoara Football Film Festival, expoziții, ateliere, concerte, spectacole de teatru și petreceri.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „George Michael: The Faith Tour”, un film-concert care aduce pe marile ecrane înregistrări nedifuzate până acum ale spectacolelor susținute de artist la Paris, în mai 1988. Pelicula surprinde unul dintre momentele importante ale carierei sale, în timpul primului turneu solo, organizat după succesul albumului „Faith”.