Am trecut la ora de iarnă, începând din luna noiembrie a fost redus şi programul de vizitare la Grădina Zoologică de la Pădurea Verde din Timişoara, au anunţat reprezentanţii primăriei.
Timişorenii sunt aşteptati în acest week-end la Festivalul Vinului, la Stadionul „Dan Păltinişanu”. Se vor putea încălzi cu vin fiert, vor putea mânca mititei şi purceluşi la proţap şi vor putea asculta concerte DJ Project, Bega Blues Band, Adi Bărar şi alţi artişti locali.
La aproape un an de la explozia care a afectat un bloc de nefamilişti de pe strada Constantin Brăiloiu din Timişoara, nici autorităţile centrale şi nici cele locale nu au găsit banii necesari pentru reabilitare. Între timp, unii din foştii locatari s-au mutat în vechile locuinţe, deşi construcţia ar putea să cadă oricând, fiind susţinută de mai mulţi stâlpi. Recent, Administrarea Domeniului Public a anunţat că doreşte să retragă acei stâlpi.
Primăria Timişoara va organiza şi anul acesta deja tradiţionalul Târg de Crăciun în centrul oraşului, în Piaţa Victoriei, pentru a marca sărbătorile de iarnă. Comercianţii care doresc să participe se pot înscrie deja începând de săptămâna viitoare.
Lucrările avansează la pasajul din Calea Şagului, la ieşirea din Timişoara spre Serbia, spun reprezentanţii primăriei, după mai bine de doi ani de la deschiderea şantierului. Miercuri a început turnarea asfaltului la cald pe sensul de circulaţie pe care se lucrează în prezent pe pod. În a doua parte a lunii noiembrie se va putea circula pe toate cele patru benzi, spune viceprimarul Sorin Grindeanu.
Eveniment
Accident produs sâmbătă, 7 noiembrie, pe Centura Lugojului. Un bărbat a murit în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Alte două persoane au fost rănite și au fost preluate de echipajele medicale.
Cinema
Filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”, regizat de cineastul timișorean Lucas Neagu, va avea premiera internațională la Ferrara Film Festival, în Italia, unde a fost selectat pentru cea de-a XI-a ediție a evenimentului, programată în perioada 26-30 noiembrie. Înainte de participarea la festival, producția va putea fi văzută în avanpremieră la Timișoara, pe 13 noiembrie, la Cinema Timiș, în prezența echipei filmului.
Mapamond
Armata americană caută informații despre instalațiile nucleare ale Iranului, echipamentele folosite și persoanele implicate în program, inclusiv cercetători și specialiști. Comandamentul Militar American pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat o recompensă de până la 20 de milioane de dolari, la care se adaugă posibilitatea relocării celor care furnizează informații relevante.
Ştiri din Timiș
Baza sportivă din Dumbrăvița, realizată cu finanțare de la Consiliul Județean Timiș, este aproape finalizată. Investiția include un teren de fotbal cu suprafață sintetică și un culoar de alergare, iar de facilități vor beneficia aproape 500 de copii înscriși la Academia de Fotbal Dumbrăvița, anunță președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
Sănătate
Femeile cu vârste între 25 și 64 de ani din Ciacova vor putea beneficia de testare gratuită pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. Caravana CLARA va ajunge în localitate sâmbătă, 21 noiembrie, iar testarea se adresează în special persoanelor vulnerabile sau celor care întâmpină dificultăți în accesarea serviciilor medicale.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 7 noiembrie, sunt programate proiecții speciale în cadrul Timișoara Football Film Festival, expoziții, ateliere, concerte, spectacole de teatru și petreceri.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „George Michael: The Faith Tour”, un film-concert care aduce pe marile ecrane înregistrări nedifuzate până acum ale spectacolelor susținute de artist la Paris, în mai 1988. Pelicula surprinde unul dintre momentele importante ale carierei sale, în timpul primului turneu solo, organizat după succesul albumului „Faith”.