Primarul Gheorghe Ciuhandu şi viceprimarul Adrian Orza au început deja să îşi pună lucrurile în cutii la Primăria Timişoara pentru că în curând îşi vor părăsi birourile. Cei doi edili şi-au luat rămas-bun de la angajaţi joi dimineaţă. La personal a fost înregistrată deja prima demisie, cea a directorului Direcţiei de Comunicare, Violeta Mihalache.
În urma numărătorii paralele a voturilor, reprezentanţii partidelor politice au calculat şi cum vor fi distribuite mandatele din consilieri în Consiliul Local Timişoara. USL va avea cei mai mulţi consilieri, iar marea surpriză a acestor alegeri este că şi PP-DD va intra în consiliul local.
În inflaţia de dezbateri la care au fost supuşi candidaţii pentru funcţia de primar al Timişoarei, joi după-masă, la Centrul Regional de Afaceri, Coaliţia 52 i-a adus faţă în faţă pe cinci dintre cei care aspiră la această funcţie. Adrian Orza, Gheorghe Nodiţi, Ioan Gârboni, Ion Răducanu şi Grigore Trif s-au aflat în dezbatere pentru ceea ce a fost probabil ultima întâlnire directă înaintea votului de duminică.
Universitatea de Vest din Timişoara a organizat, joi, o dezbatere la care au participat principalii candidaţi la funcţia de primar al Timişoarei. Deşi întâlnirea a avut loc într-un cadru formal, pe scena Sălii Aula Magna a Universităţii de Vest, candidaţii prezenţi nu s-au ferit să arunce ironii şi acuze reciproce.
Actualul primar al Timişoarei, ţărănistul Gheorghe Ciuhandu, a afirmat, miercuri, că îl bucură faptul că liberalul Nicolae Robu este susţinut în cursa pentru primărie de Ioan Gârboni şi Rodica Vlad, catalogându-i pe cei doi ca fiind „morţi politici”. Dacă Robu critică primăria, Ciuhandu critică Politehnica.
Eveniment
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au desfășurat vineri, 27 februarie, șapte percheziții domiciliare într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, înainte de prânz, pe Bulevardul 16 Decembrie 1989, din Timișoara, unde două autoturisme au intrat în coliziune.
Ştiri din Timiș
Jurnalista Anne Applebaum, laureată a Premiului Pulitzer, va fi prezentă la Universitatea de Vest din Timișoara pentru o discuție despre fragilitatea democrațiilor și ascensiunea autoritarismului. Participarea este gratuită.
Mapamond
România și Bulgaria, singurele țări din regiune unde copiii nu învață ce să facă în situații de risc
România și Bulgaria sunt singurele țări din regiune care nu au inclus, în programa școlară pentru învățământul preșcolar și primar, lecții dedicate pregătirii copiilor pentru situații periculoase. Concluzia apare în raportul „Preparedness Education in Europe - 2025”, realizat de rețeaua europeană Eurydice și citat de Edupedu.ro.
1
Ştiri din Timiș
Ziua Protecției Civile este marcată vineri, 28 februarie, și la Timișoara, printr-o serie de activități desfășurate în centrul orașului, dedicate informării și pregătirii populației pentru situații de urgență.
Ştiri sportive
Rebellion Strength Festival, primul festival de sporturi de forță din România, este programat în perioada 18-19 iulie 2026 și va reuni mai multe competiții dedicate disciplinelor de forță. Festivalul va include și activități pentru publicul larg, demonstrații și zone interactive.
1
Mapamond
Sâmbătă dimineață, SUA și Israelul au lansat un atac coordonat asupra Iranului. Președintele american Donald Trump a anunțat „operațiuni de luptă majore” și a lăsat să se înțeleagă obiectivul: schimbarea regimului de la Teheran. De asemenea, acesta le-a transmis Gărzilor Revoluționare iraniene că dacă nu se predau, vor muri.