Reprezentanţii Primăriei Timişoara au reuşit să-i sperie pe oameni... Deşi a fost criticat vehement după ce a dispus lipirea de notificări pe crucile din cimitire, pentru a-i înştiinţa pe aparţinătorii care vin să îngrijească mormintele că dacă nu au plătit taxele de concesiune vor pierde locurile de veci unde şi-au îngropat apropiaţii, viceprimarul Traian Stoia spune că măsura a fost eficientă: încasările primăriei au crescut considerabil! Totuşi, astfel de anunţuri vor fi afişate de-acum pe panouri la intrarea în cimitire.
După aproape 2 ani de discuţii, dispute politice, finanţări alocate şi pierdute, reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat în sfârşit semnarea contractului pentru construirea corpului B al Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu”. Lucrările vor începe până la urmă cu bani de la bugetul local, şi nu şi de la Guvern. Noul imobil, cu demisol, parter şi şase etaje, ar urma să fie ridicat şi predat în 2 ani.
Consilierii judeţeni din Timiş au fost de acord, marţi, în plenul Consiliului Judeţean, cu cesionarea unor acţiuni ale Aeroportului Internaţional Timişoara către administraţia judeţeană. Dorinţa primarului Timişoarei, de a primi 40% din acţiuni, nu este respectată de aleşii judeţeni.
Introducerea calmatoarelor de trafic în Timişoara a cauzat păreri diverse în rândul şoferilor. În timp ce unii sunt de acord cu ele, alţii susţin că sunt prea multe şi le distrug maşinile. Pe adresa Primăriei Timişoara au sosit deja primele solicitări de îndepărtare a calmatoarelor de pe străzile din municipiu.
Indiferent de ce mişcări iniţiază timişorenii, nimeni nu-l poate convinge pe primarul Nicolae Robu că ar fi potrivit să existe arbori pe strada pietonală Mărăşeşti. Edilul-şef al Timişoarei spune că nu este loc acolo pentru copaci, dar ar fi pentru mai multe jardiniere şi chiar... statuete. Cât despre faptul că s-a turnat asfalt dintr-un capăt în altul pe strada din centrul oraşului, primarul promite că pe viitor va fi pavaj şi acolo.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara face demersuri pentru obținerea unei finanțări de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, în vederea consolidării și modernizării Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Investiția este estimată la aproximativ 35,1 milioane de lei, cu TVA, iar următorul pas este aprobarea proiectului de hotărâre de către Consiliul Local.
Eveniment
Un local din Timișoara a fost vandalizat în cursul nopții trecute, iar imaginile cu distrugerile au fost publicate de către proprietari pe rețelele de socializare. Atât spațiul comercial, cât și mașina firmei au fost avariate, iar activitatea unității a fost suspendată temporar. Un minor de 17 ani, aflat sub influența substanțelor interzise, ar fi fost responsabil de incident și a fost reținut de poliție.
Ştiri din Timiș
Majorarea pensiilor cu 7,3% de la 1 ianuarie 2027, anunțată ca posibil scenariu de ministrul social-democrat al Muncii, Florin Manole, stârnește reacții și în rândul parlamentarilor de Timiș. Senatorul USR Sorin Șipoș avertizează că PSD nu a demonstrat că poate susține financiar promisiunile făcute pensionarilor, în timp ce deputatul PNL Marilen Pirtea consideră că indexarea este justificată după doi ani de inflație, dar atrage atenția asupra riscurilor bugetare. Impactul estimat al măsurii este de 9,6 miliarde de lei.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Sărbătorile de iarnă sunt ocazia perfectă să surprinzi o persoană dragă cu un cadou elegant, fără să cheltuiești o sumă foarte mare. De la accesorii rafinate și bijuterii delicate până la articole vestimentare și produse pentru confortul de acasă, există numeroase opțiuni care îmbină utilitatea cu un aspect premium. Descoperă șapte idei de cadouri de lux accesibile pentru ea, potrivite pentru diferite stiluri, preferințe și bugete.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a reluat licitația pentru realizarea documentației tehnice necesare restaurării Castelului Banloc, după ce prima procedură, lansată în primăvara acestui an, nu s-a finalizat cu atribuirea contractului. La noua licitație au fost depuse șapte oferte, iar contractul are o valoare estimată de un milion de lei, fără TVA.
Eveniment
Polițiștii locali din Timișoara au aplicat 151 de amenzi, în valoare totală de 1.113.000 de lei, în ultimele cinci luni, pentru nerespectarea legislației privind publicitatea stradală. Cele mai multe sancțiuni au vizat firme care au amplasat bannere publicitare fără avizul Primăriei. Controalele vor continua în perioada următoare, iar amenzile pot ajunge până la 20.000 de lei.
1
Ştiri din Timiș
Forumul „Timișoara pentru Valori Europene” a fost deschis joi dimineață, la Opera Națională Română din Timișoara, de viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău. Evenimentul reunește, timp de două zile, lideri europeni și reprezentanți ai opoziției din Belarus și Georgia, dar și reprezentanți ai unor alte forțe proeuropene.
1
România
Legea integrității, care include așa-numitul „amendament Fritz”, se află pe lista jaloanelor cu risc din PNRR, iar România încearcă să evite suspendarea unei părți din finanțarea aferentă, în valoare de 770 de milioane de euro. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigiu, a declarat miercuri că autoritățile au transmis Comisiei Europene mai multe documente și clarificări, în speranța că acestea vor răspunde îngrijorărilor ridicate de instituția europeană, potrivit Agerpres.
4