Premiul la extragerea Loto 6/49 de duminică, în valoare de peste 17,8 milioane lei (peste 4,2 milioane euro), nu a fost câştigat, numele extrase fiind 3, 46, 5, 2, 1 şi 22.
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I laTragerea Specială Loto 6/49 cu suma de 200.000 de lei, iar la categoriile a II-a şi a III-a cu câte 150.000 de lei pentru fiecare, a anunţat vineri Loteria Română.
Premiul cel mare la Loto 6/49, în valoare de 10,7 milioane euro, nu a fost câştigat, numerele extrase fiind 3, 6, 27, 20, 29, 48, iar numarul Noroc este 1870494.
Cele şase numere extrase duminică la Loto 6/49
sunt 11, 24, 46, 30, 38 şi 19, iar premiul în
valoare de peste 10,5 milioane de euro nu a fost
câştigat.
sunt 11, 24, 46, 30, 38 şi 19, iar premiul în
valoare de peste 10,5 milioane de euro nu a fost
câştigat.
Eveniment
Accident rutier la intrarea în Remetea Mare, miercuri seara, după ce un șofer a escaladat sensul giratoriu. O pasageră de 58 de ani a fost rănită. Polițiștii au deschis un dosar penal.
1
Sănătate
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara tratează în prezent 17 persoane vârstnice provenite din căminele de bătrâni din Lenauheim și Cenad, aflate recent în atenția autorităților. Pacienții au fost diagnosticați cu scabie generalizată, o afecțiune contagioasă care necesită tratament specializat, igienă strictă și monitorizare medicală atentă.
Capitală Culturală
Festivalul de iarnă Lights of the Village, organizat la Muzeul Satului Bănățean de Consiliul Județean Timiș, în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, se apropie de finalul ediției 2025, cu un program artistic variat și activități dedicate întregii familii.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Ești în căutarea echilibrului între natură și știință, între tradiție și inovare? Aici intervine Enigma Plant - un brand care, de peste două decenii, îmbină rădăcinile naturiste cu standarde moderne de calitate.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Avatar: Fire and Ash”, cel de-al treilea film din celebra franciză „Avatar”, care continuă povestea începută de James Cameron în 2009 și extinsă în „Avatar: The Way of Water”.
Ştiri din Timiș
Obiceiuri de odinioară au fost prezentate, vineri, la Timișoara de Alaiul colindătorilor. Dubași, colindători, fanfară, „capre” și copii au adus bucuria și tradițiile de Crăciun.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În sezonul rece, confortul termic devine o prioritate, iar alegerea unui dispozitiv potrivit este esențială. Aeroterma aer cald este una dintre cele mai populare soluții pentru încălzirea rapidă a spațiilor mici sau medii.
Lugoj
Aproximativ 100 de copii cu nevoi speciale din zonele rurale aflate în apropierea municipiului Lugoj vor putea fi cazați, începând din luna februarie, în noul internat al Centrului pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca”.