Cristi Minculescu şi trupa Iris au primit trofeul "Artistul anului", duminică, la cea de-a VIII-a ediţie a Premiilor Muzicale Radio România Actualităţi, în cadrul căreia au mai fost premiaţi artiştii Vasile Şeicaru, Andra, Inna şi trupele Voltaj, Bere Gratis, DJ Project.
Au făcut cumpărături şi au câştigat. În fiecare an, cu ocazia sărbătorilor pascale, Iulius Mall Timişoara îşi răsplăteşte clienţii fideli. Centrul comercial a oferit drept premiu un autoturism Volkswagen Polo, declarat „Maşina Anului 2010” la nivel mondial.
Premii pentru fanii lui Poli. Clubul va acorda din nou premii pentru cei care participă la partidele de pe Dan Păltinişanul, la meciul FC Timişoara - FC Vaslui.
Societatea Timişoara şi-a decernat premiile, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Teatrul Naţional. Printre „laureaţii” din acest an se află şi miliardarul Dinu Patriciu, care a primit premiul „Secera şi ciocanul”. Absent de la ceremonia de la Timişoara, el va primi diploma de la scriitorul Radu Paraschivescu.
Sâmbătă vor fi decernate premiile Societăţii Timişoara pe 2009. Revoluţionarul Teodor Mărieş va primi premiul „Speranţa”, iar liberalul Dinu Patriciu „Secera şi ciocanul”. Şeful statului, Traian Băsescu, a fost invitat la decernarea premiilor, dar din spusele preşedintelui Societăţii Timişoara nu va putea onora invitaţia.
Începând din această noapte, iluminatul public din municipiul Lugoj va funcționa cu intensitate redusă ca măsură a reducerii energiei electrice.
Miercuri, 5 august, între orele 12:00 și 20:00, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone va fi restricționată pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin.
Primul meci a lui Poli din Liga a doua se dispută astăzi pe Stadionul Electrica din Timișoara. Echipa joacă contra Chindia. UPDATE. Victorie pentru Poli
1
Muzeul Apei Timișoara găzduiește în această perioadă expoziția unuia dintre cei mai apreciați pictori timișoreni, Costin Brăteanu. Intitulată „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență” și curatoriată de scriitorul Robert Șerban, expoziția invită publicul la „o contemplare a formelor în devenire, într-un dialog vizual în care apa devine reper și mediu de reflecție asupra lumii și a imaginii”.
Primăria Timișoara oprește temporar iluminatul arhitectural al clădirilor emblematice pentru a reduce consumul de energie, în contextul crizei energetice. În paralel, orașul economisește deja prin iluminatul public inteligent, cu LED-uri și sistem de telegestiune pe peste 70 de străzi și bulevarde.
8
Circulația pe liniile E2 și 16 este deviată temporar, până vineri, din cauza lucrărilor din intersecția Liviu Rebreanu – Arieș. Autobuzele și firobuzele vor ocoli zona pe bulevardul Sudului și Calea Martirilor 1989.
Cuplurile și femeile singure care vor să beneficieze de sprijin financiar pentru fertilizare in vitro (FIV) se vor putea înscrie în Programul FIV 2026 începând din 17 august, ora 10. Dosarele vor fi depuse exclusiv online, iar Ministerul Muncii a publicat condițiile de eligibilitate și lista documentelor necesare.
ADVERTORIAL. Timișoara și-a consolidat poziţia drept unul dintre principalele motoare economice ale României, prin tranziția de la un centru axat pe producție, la un hub regional de inginerie, tehnologie și inovație pentru industria automotive.