Motociclistul dumbrăviţean Vlad Neaga a terminat anul sportiv 2014 cum nu se poate mai bine, cu participarea la Gala Motociclismului Românesc. El a fost premiat pentru rezultatele obţinute.
Vineri, în cadrul unei ceremonii desfăşurată la Palatul Administrativ, se vor desemna premiile pentru cel mai bun sportiv al anului, în topul alcătuit de Direcţia Judeţeană de Sport Timiş. Cel mai bun sportiv a fost declarată din nou o atletă, Ioana Gheorghe, în timp ce cea mai bună echipă a fost considerată, pe deplin meritat, RCM Timişoara.
Vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri Timişoara va avea loc premierea celor mai de succes firme din anul 2013. Un an dificil, dar care a fost trecut cu succes de numeroase companii. Aproape 6.000 dintre acestea s-au încadrat în condiţiile impuse pentru a participa la Topul Firmelor. Vedeţi lista firmelor care vor fi premiate, atașată acestui articol.
Regizori celebri precum Silviu Purcărete, Radu Afrim sau Kokan Mladenović, cinci premiere ce promit publicului timișorean reacții puternice, între care un musical scris special pentru Timișoara de poloneza Katarzyna Raduszyńska, șase noi actori angajați și un cart Kult: sunt câteva dintre coordonatele stagiunii 2014/2015 anunțate de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara.
Electric Theatre aduce două spectacole pe texte contemporane americane de la Godot Cafe-teatru Bucureşti: „Accidente înspăimântătoare pe terenul de joacă” și ”Femeile din viața mea”.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.