Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş continuă activitatea de specializare a angajaţilor camerelor de comerţ din România cu schimburile de experienţă şi bune practici la nivel naţional. Un număr total de 204 angajaţi ai Camerelor româneşti au beneficiat de cursuri de pregătire.
22 de profesori de limba germană din întreaga ţară au încheiat, miercuri, la Timişoara primul curs de pregătire în cadrul proiectului Lions Quest România.
Formaţia BC Timişoara continuă turneul de pregătire susţinut în Serbia. Marţi, echipa lui Badnjarevic are programat un nou meci la Vârşeţ. De această dată adversarul va fi din Ucraina, mai precis Politekhnika-Halychyna Lvov.
Poli Timişoara va înfrunta sâmbătă de la ora 12 formaţia Arieşul Turda. Va fi ultima întâlnire cu fanii pe terenul stadionului „DanPăltinişanu” din acest tur al campionatului Ligii B.
La Liceul Ioan Slavici din Timişoara profesorii au început să facă pregătire cu elevii care au picat bacalaureatul, însă interesul acestora este foarte mic. Din cei aproape 90 de elevi care au căzut examenul, doar 20 au şi-au exprimat dorinţa de a participa la meditaţiile pe care le fac profesorii la şcoală.
Eveniment
Un grav accident rutier a avut loc marți dimineață, 20 ianuarie, pe Centura municipiului Lugoj, soldat cu moartea unui bărbat. Incidentul s-a produs în jurul orei 07:45, moment în care autoritățile au fost alertate pentru a interveni de urgență.
Dialoguri Sănătoase
După sărbători sau după perioade încărcate profesional, mulți oameni își dau seama că au neglijat mișcarea. Reluarea activității fizice este esențială pentru sănătate, însă modul în care o facem contează la fel de mult ca intenția în sine. Revenirea bruscă la antrenamente intense poate duce la accidente musculare și articulare, de aceea este important să respectăm câteva principii simple.
Utile
Marți, 20 ianuarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Aurora Boreală a fost vizibilă în noaptea de 19 spre 20 ianuarie la Colonia Mică, în județul Timiș, un fenomen rar pentru această zonă. Cerul a fost luminat de nuanțe de verde, roșu, albastru și violet. Evenimentul a fost generat de activitatea solară intensă.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.