Românii nu au deocamdată nici un motiv să
se teamă de gripa rezultată din tulpina de
origine porcină
Indiferent de culoarea „umbrelei” politice care
îi protejează, şefii şi
adjuncţii acestora din instituţiile deconcentrate
vor fi demişi.
Mircea Băcală acuză mediul politic
timişorean de imixtiune în activitatea
Prefecturii Timiş. Deşi nu a spus-o direct, el
s-a referit la „sfatul” pe care l-ar fi dat
preşedintele PSD Timişoara, Sorin Grindeanu,
subprefectului de Timiş, Eugen Dogariu, referitor la
personalul angajat la Vama Moraviţa.
Paştele nu înseamnă pentru toţi
funcţionarii publici prime sănătoase şi
pachete pe măsură. Unii dintre ei s-au trezit
în prag de sărbători cu salariile
înjumătăţite, numai bine să fie
model pentru restul angajaţilor din sistemul public.
Prefectul judeţului Hunedoara, Gabriel Samoilescu a
fost acuzat, astăzi, de liderul conservatorilor
hunedoreni de incompatibilitate cu funcţia pe care o
deţine. Petru Mărginean a declarat, în
cadrul unei conferinţe de presă, că actualul
prefect este administratorul unei societăţi
comerciale, fapt care duce la incompatibilitate cu
funcţia pe care o deţine.
Ştiri din Timiș
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO.
Capitală Culturală
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.
Ştiri din Timiș
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale.
6
România
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.
România
Președintele Nicușor Dan participă sâmbătă, la Istanbul, la ceremonia de intrare în serviciul Forțelor Navale Române a corvetei „Contraamiral August Roman”, construită în Turcia și achiziționată de MApN pentru 223 de milioane de euro.