Timişoara - Cei care bat toba pe străzile oraşului că “Vine circul!” au fost sancţionaţi de către agenţii comunitari. Motivul? Au recurs la metode nelegale pentru a-şi face publicitate, spune purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Comunitare, Daniela Seracin.
O femeie de 56 de ani din satul Cladova, judeţul Timiş a fost omorâtă în bătaie în noaptea de luni spre marţi. Vecinii au găsit-o într-o baltă de sânge în grădina casei.
Timişoara - Se înmulţesc cişmelele! Primăria anunţă că în curând vor începe lucrările de amenajare a zece noi fântâni publice forate, în mai multe cartiere ale oraşului. Amplasamentele noilor foraje au fost stabilite la propunerile timişorenilor.
Dosarul în care Adrian Cocoană este acuzat de ucidere din culpă după ce a scăpat autoturismul Ferrari de sub control accidentând mortal un tânăr aflat pe trotuar va fi judecat de magistraţii din Craiova. Instanţa supremă a hotărât strămutarea procesului pe motiv că sora uneia din părţile civile din procesul său este judecătoare la Tribunalul Timiş.
Ştiri din Timiș
Asociația CASA RAFA desfășoară o campanie de strângere de alimente neperisabile și produse de igienă, destinată copiilor și familiilor vulnerabile din comunitate.
Eveniment
Un accident rutier produs în Ghiroda s-a soldat cu rănirea unei fetițe de 4 ani, pasageră într-o mașină care circula regulamentar. Evenimentul a avut loc la intersecția dintre calea de acces a unui magazin și DJ 606 D – strada Aeroport. În urma impactului, copilul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Sănătate
Recuperarea medicală după o intervenție chirurgicală începe, în multe situații, chiar din perioada de spitalizare și joacă un rol important în procesul de vindecare. Medicii Spitalului CFR Timișoara subliniază că această etapă poate face diferența între o recuperare completă și una incompletă, marcată de dureri persistente și limitări funcționale pe termen lung.
Eveniment
Un incendiu izbucnit duminică, 14 decembrie, la un operator economic situat pe DN68A, la ieșirea din municipiul Lugoj spre Făget, a mobilizat mai multe echipaje de pompieri. Focul a afectat acoperișul clădirii și mansarda, însă nu au fost înregistrate victime.
Eveniment
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, ancheta care vizează modul în care zeci de seniori au fost mutați dintr-un cămin din Lenauheim într-o locuință privată din Cenad, fără respectarea cadrului legal, se extinde, fiind investigate mai multe infracțiuni grave.
1
Ştiri din Timiș
Duminică, 14 decembrie, la Biserica Reformată din Piața Sfânta Maria din Timișoara a avut loc un eveniment dedicat cinstirii memoriei celor care au contribuit la declanșarea revoluției române, care a adus la căderea regimului comunist. După slujbă, au fost depuse coroane lângă plăcile comemorative din fața bisericii.
1
România
România va avea parte, în următoarele zile, de o vreme mai caldă decât normalul perioadei, cu temperaturi maxime care pot ajunge până la 14 grade Celsius. Potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă până la 21 decembrie, ceața, norii joși și episoadele de vânt slab vor fi fenomene întâlnite frecvent.
Eveniment
Mai multe tramvaie, inclusiv Tramvaiul Turistic, s-au blocat duminică dimineața în Piața Maria din Timișoara. UPDATE. Circulația tramvaielor s-a reluat