Portul şi obiceiurile, cântecul şi dansul popular îşi au rădăcini străvechi pe meleagurile Girocului. Alături de izvoarele nescrise şi scrise ale istoriei, cântul şi dansul popular au perpetuat în timp caracteristici definitorii, atât ale vetrei strămoşeşti, cât şi a acelor care au vieţuit pe aceste locuri. Putem spune că folclorul reprezintă totalitatea creaţiilor artistice, literare, muzicale şi plastice, a obiceiurilor şi tradiţiilor populare dintr-o anumită zonă, regiune ori ţară. În acelaşi timp, folclorul exprimă gândirea şi sentimentele unui popor, trăirea lui, este, am putea spune, viaţa şi sufletul acelor locuri, a acelui popor.