Preşedintele Klaus Iohannis a rostit, luni, primul discurs în plenul reunit. Șeful statului a declarat că pentru reformarea instituţiilor politice este nevoie de renunţarea la câteva practici, precum populismul şi electoralismul, ”din cauza cărora suntem astăzi, aici”. El a mai precizat că va veni la începutul fiecărei sesiuni în faţa Parlamentului, pentru a vorbi despre priorităţi.
Romania este intr-o situatie mult mai buna decat multe state membre ale Uniunii Europene si ale zonei euro, a sustinut presedintele Traian Basescu, dupa intrevederea de duminica cu membrii delegatiei comune FMI, Comisiei Europene si Bancii Mondiale. S-a reluat cresterea economica, insa "nu este de tolerat niciun fel de populism, situatia in UE este fragila, ca urmare este fragila si in Romania".
Eveniment
UPDATE. Adolescent din Timișoara, dat dispărut. Poliția cere sprijinul populației pentru găsirea lui
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș desfășoară verificări pentru depistarea unui minor în vârstă de 15 ani, care a dispărut din Timișoara. UPDATE. Băiatul a fost găsit
Mapamond
Iranul a anunțat închiderea Strâmtorii Hormuz și a avertizat navele să evite zona, invocând încălcări ale acordurilor de către Israel și SUA. Washingtonul respinge afirmațiile și susține că traficul prin strâmtoare se desfășoară normal.
Mapamond
Două cutremure moderate au avut loc sâmbătă în sud-estul Cretei, la câteva minute distanță, fără victime sau pagube raportate. Seismele au fost resimțite în mai multe zone ale insulei.
România
Într-un mesaj publicat sâmbătă, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că renunță la candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, invocând dosarul penal deschis de DNA și dorința de a nu afecta imaginea partidului.
Eveniment
Un șofer în vârstă de 64 de ani s-a ales cu dosar penal pentru dare de mită după ce a încercat să ofere 300 de euro unui polițist rutier pentru a evita sancționarea unei abateri comise în trafic.
3