Orice îi poate fi iertat caricaturistului Ștefan Popa Popa s. Primarul Nicolae Robu spune că nu se pune problema ca Popa s să rămână fără vreo distincție acordată de primărie, cu toate că a făcut o gafă colosală într-o emisiune TV și cu toate că tocmai președintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaților a cerut să îi fie retras titlul de ambasador cultural al capitalei Banatului. Este mult prea valoros, spune Robu.
Program încărcat de Ziua Europei la Timișoara! Primăria îi invită pe timișoreni să celebreze Ziua Europei și Ziua Coaliției Națiunilor Unite, dar și Ziua Independenței de Stat a României în Piața Libertății. Va fi o paradă de formații artistice, se vor face caricaturi, dar vor avea loc și demonstrații sportive, precum și concerte.
ARAD - Încărcate cu oale, cratiţe şi
alte cele de trebuinţă în
bucătărie, două căruţe au trecut,
ieri, agale prin Aradul Nou îndreptându-se,
probabil, spre un nou loc de popas...comercial.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
9
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
5
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
17
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
5