Grav accident rutier, vineri dimineață, între localitățile Fibiș și Pișchia din județul Timiș. Un bărbat de 44 de ani a murit după ce în mod inexplicabil a pierdut controlul mașinii pe care o conducea și s-a răsturnat pe marginea drumului, lovind un stâlp din fier.
Au ieşit la păscut şi au căzut într-un canal de deversare, aparţinând unui baraj din orașul Buziaş. Este păţania a două... vaci care au rămas captive în şanţul de 2 metri.
Asociația de proprietari a imobilului de pe strada Iancu Flondor din Timişoara unde, miercuri, două femei au căzut în gol de la aproape 15 metri, după ce balustrada balconului pe care se aflau s-a rupt, este pasibilă de dosar penal, deoarece balconul făcea parte din spaţiile comune ale blocului. La această primă concluzie au ajuns experţii Inspectoratului Teritorial în Construcţii Timiş, care au constatat că balconul nu a fost întreţinut şi reparat.
Flăcări şi panică, în noaptea de duminică spre luni, în cartierul Plopi din Timişoara. Un imobil construit din lemn şi format din două corpuri de clădire s-a făcut scrum după ce a fost cuprins de flăcări, iar văpaia s-a extins şi la o casă din vecini care a ars şi ea.
Incendiu puternic, duminică, în localitatea timişeană Şandra. O anexă a unei locuinţe din comună a fost mistuită de flăcări. Focul, spun poliţiştii, a fost pus chiar de proprietarul imobilului care a încercat să ascundă de poliţişti aproximativ opt tone de motorină pe care o deţinea ilegal.
Eveniment
Un copil în vârstă de 10 ani a fost rănit miercuri seara, după ce a fost lovit de un autoturism în Dumbrăvița.
Mapamond
Datoria publică a României este estimată să ajungă la 61,6% din PIB în 2026 și la 63,4% în 2027, urmând să crească până la aproximativ 90% din PIB în 2036, potrivit Raportului de convergență pentru 2026 publicat de Comisia Europeană.
Eveniment
Trei persoane au fost rănite și transportate la spital în urma unui accident rutier produs miercuri după-masă, pe DN 6, în județul Timiș.
Ştiri din Timiș
Vești bune pentru șoferii care tranzitează DN 68A. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara anunță că „lucrările de refacere a sistemului rutier de pe DN 68A, între Coșava și Coșevița, au fost finalizate”. Circulația se desfășoară în condiții normale.
Eveniment
Alin Borcan, care se dă în mediul online drept „Regele TikTokului”, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile într-un dosar în care este cercetat pentru uzurpare de calități oficiale și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
1
Capitală Culturală
Timișoara găzduiește între 1 și 5 iulie cea de-a 14-a ediție a festivalului JAZZx, care aduce pe scenele orașului artiști internaționali precum Samara Joy, Asaf Avidan și Free Nationals. Accesul la toate evenimentele este gratuit.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri finanțarea unui proiect multianual prin care va fi modernizată clădirea Liceului Teoretic „A. Straistă” din orașul Anenii Noi, Republica Moldova. Finanțarea face parte dintr-un acord semnat anul trecut între cele două părți.
7
Eveniment
Un bărbat de 50 de ani din Făget a fost reținut după mai multe percheziții ale polițiștilor într-un dosar privind infracțiuni legate de exploatarea și transportul ilegal de lemn, dar și deținerea fără drept a unei arme. Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor.