În Filarmonica Banatul din Timișoara a avut loc o explozie joi seara, urmată de un incendiu. La fața locului au sosit de urgență șapte autospeciale de la ISU Banat, o echipă de jandarmi și mai multe de polițiști, care au ajutat la stingerea flăcărilor.
Elevii de la o școală ajutătoare din Timișoara au fost evacuați, luni după-amiaza, după ce în podul unui corp de clădire care aparține de unitatea de învățământ a izbucnit un incendiu. Pompierii s-au deplasat de urgență la fața locului, cu mai multe autospeciale și au reușit să stingă flăcările în câteva minute.
Șeful Gării de Est din Timișoara va trebui să își găsească un nou birou pentru perioada sărbătorilor de iarnă, după ce acesta a fost parțial distrus de un incendiu, luni la amiază. Din fericire nimeni nu a fost rănit, focul fiind stins de pompieri.
La parada militară organizată la Timișoara de Ziua Națională a României vor defila alături de celelalte cadre militare și 64 de pompieri din Timișoara și din Lugoj, iar la festivitatea care va avea loc cu la Arad, cu o zi înainte, vor participa 37 de pompieri timișeni.
Două persoane au avut parte de o moarte cumplită, vineri după-amiază. O porţiune din halda de zgură de la Hunedoara s-a surpat şi i-a îngropat de vii. O a treia persoană a fost rănită uşor.
Ştiri din Timiș
Societatea Drumuri Municipale a lansat pe 24 decembrie o nouă licitație pentru reparația trotuarelor din Timișoara, după două încercări eșuate. Contractul, estimat la până la 6 milioane de lei cu TVA, este pe șase luni, iar ofertele sunt așteptate până pe 29 ianuarie.
Ştiri din Timiș
După demolarea terasei ridicate ilegal de Restaurantul Dinar, Primăria Timișoara a refăcut trotuarul ocupat ani la rând pe domeniul public. La trei luni de la intervenție, zona este din nou accesibilă pietonilor, care nu mai sunt nevoiți să circule pe carosabil.
Mapamond
Google testează o nouă funcție care le va permite utilizatorilor să își schimbe adresa de Gmail, păstrând în același timp toate datele și serviciile asociate contului. Informația apare pe pagina de suport a companiei.
Lugoj
Primăria Lugoj lansează o licitație de aproape 4 milioane de euro pentru construirea unui parc fotovoltaic de 3,7 MW pe strada Timișorii. Investiția, finanțată de Ministerul Energiei, ar urma să reducă facturile municipalității cu circa 800.000 de euro anual.
România
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, urmează aproape o lună cu temperaturi sub valorile obișnuite pentru această perioadă și cu episoade repetate de precipitații în cea mai mare parte a țării. Meteorologii anunță că răcirea vremii va persista până spre sfârșitul lunii ianuarie, iar la începutul anului 2026 vom avea parte de cantități semnificative de precipitații.
Economic
Românii care dețin sau intenționează să cumpere autoturisme hibride vor plăti impozite mult mai mari începând cu 1 ianuarie 2026, ca urmare a unor modificări legislative recente.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Father Mother Sister Brother”, un film de tip antologie semnat de Jim Jarmusch, care spune trei povești plasate în colțuri diferite ale lumii și explorează relațiile complicate dintre părinți și copiii lor ajunși la maturitate.
Mapamond
Patru membri ai aceleiași familii au fost găsiți morți în Liechtenstein, într-un caz considerat neobișnuit de autorități. Un bărbat de 41 de ani a fost descoperit pe malul Rinului, iar ulterior părinții și sora sa au fost găsiți decedați într-un apartament din Vaduz. Poliția așteaptă rezultatele autopsiilor pentru a stabili cauza deceselor.
1