Captură importantă pentru polițiștii timișeni. Oamenii legii au confiscat zeci de mii de petarde și rachete de la un bărbat care le deținea ilegal. Totul s-a petrecut în Jimbolia.
Dosar penal pentru un tânăr de 16 ani din Buziaș. El este cercetat de polițiști, după ce a fost prins cu rucsacul plin cu sute de articole pirotehnice.
Bătaie în toată regula, în Biled, joi dimineață. Mai mulți polițiști, dar și doi civili l-au agresat pe un tânăr de 28 de ani din localitate. Bărbatul a fost prins la volan fără permis, iar oamenii legii i-au învinețit și ochii pe lângă dosarul penal întocmit pe numele lui. Totul a fost filmat de trecători cu telefonul mobil.
Un tânăr de 22 de ani, căutat de poliţiştii din Austria după ce comis mai multe furturi din magazine, a fost prins de poliţiştii din Timiş, la Beregsău Mare.
Traversarea neregulamentară și deplasarea pe partea carosabilă, acestea sunt două dintre cele mai frecvente cauze ale producerii accidentelor cu pietoni, în județul Timiș. Polițiștii organizează periodic acțiuni pe această linie și au amendat până acum peste 5000 de pietoni indisciplinați.
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane.
Ştiri din Timiș
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.
1
Eveniment
Miercuri, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut cinci persoane bănuite de furt într-un magazin din localitate.
Turism
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.