După două săptămâni în care au învăţat o mulţime de lucruri noi în materie de criminalistică, în America, Dana Moisă şi Cătălina Iacob, de la Serviciul Criminalistic din cadrul Poliţiei Timiş, au revenit în ţară. Acum, poliţistele spun că se gândesc serios să se mute în ţara tuturor posibilităţilor, mai ales că au primit propuneri în acest sens.
| 
L-au omorât pentru două pachete de ţigări şi două sticle de coniac! Barmanul unui local din Alioş, comuna Maşloc, din judeţul Timiş, l-a găsit în această dimineaţă pe paznicul unităţii, afară, în spatele barului, fără suflare, legat la mâini şi la picioare şi cu o geacă pe cap. Bărbatul în vârstă de 54 de ani a fost bătut măr.
| 
Huliganii au distrus tot în jurul lor la Timişoara. Suporterii croaţi şi fanii alb-violeţi care s-au luat la bătaie înainte de partida dintre FC Timişoara şi Dinamo Zagreb au produs pagube importante la mai multe baruri şi terase din oraş. Aproape 200 de suporteri au fost reţinuţi de forţele de ordine.
| Imagini bătaie suporteri
| Video bătaie suporteri
| Interventie politie Piaţa Unirii
| Suporteri ridicati din Piata Unirii
| Video suporteri 
Ştiri din Timiș
Târgul Imobiliar Timișoara (TIT) a revenit, în acest weekend, la Iulius Congress Hall, cu ediția de toamnă. Dezvoltatori imobiliari, agenții, consultanți și furnizori de soluții financiare s-au întâlnit cu timișorenii interesați să își cumpere o locuință, să investească în imobiliare sau pur și simplu să afle ce se mai întâmplă pe piața locală.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, la inaugurarea bazei sportive „Costică Rădulescu”, întrebată dacă există vreo veste în privința sprijinului financiar pe care Primăria Timișoara vrea să îl acorde Consiliului Județean Timiș (CJT) pentru proiectul Stadionului „Dan Păltinișanu”, viceprimarul Paula Romocean a spus că, din declarațiile lui Alfred Simonis, instituția județeană ar fi de acord cu un astfel de parteneriat, însă nu există, deocamdată, un acord oficial.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 3 octombrie, a fost inaugurată baza sportivă „Costică Rădulescu”, aflată în apropierea viitorului stadion „Dan Păltinișanu”, într-o zi importantă din punct de vedere sentimental pentru fotbalul timișorean: în urmă cu 36 de ani, în 3 octombrie 1990, Poli Timișoara (antrenată de cel pe care îl alintau „nea Costică Rădulescu) reușea să se califice în turul al doilea al Cupei UEFA, eliminând surprinzător echipa Atletico Madrid.
1
Eveniment
Pompierii din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare au intervenit la șapte incendii de vegetație, provocate de arderi necontrolate, care au afectat peste 44 de hectare de teren. Cele mai mari suprafețe au ars la Chevereșu Mare și Coșteiu. Autoritățile le reamintesc cetățenilor că arderea vegetației este interzisă și poate fi sancționată cu amenzi de până la 100.000 de lei.
Târgul Imobiliar
Ediția de toamnă a Târgului Imobiliar Timișoara (TIT) are loc în perioada 3–4 octombrie, la Iulius Congress Hall. Evenimentul reunește dezvoltatori, agenții imobiliare, consultanți și instituții financiare, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi proiecte rezidențiale și soluții de finanțare. Intrarea este gratuită.
Ştiri din Timiș
Pasionații de gastronomie sunt așteptați să-și demonstreze talentul la ceaun, în cadrul celei de-a VII-a ediții a Festivalului Ceaunelor, eveniment programat în 17 octombrie 2026, la Giarmata Vii. Organizatorii au deschis înscrierile pentru echipele care vor să intre în competiția gastronomică.
Utile
Sâmbătă, 3 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, concerte și expoziții.