Un bărbat din Timişoara şi-a pierdut viaţa după ce s-a dezechilibrat şi a căzut de pe balconul locuinţei, în timp ce încerca să izoleze geamurile în acest sfârşit de săptămână.
S-au cinstit cu un pahar de vin sau alte băuturi alcoolice, iar apoi s-au urcat la volan, fără să le pese de consecinţe. Este vorba despre nouă şoferi rămaşi fără permis după ce au fost opriţi în trafic, vineri noaptea, de poliţiştii timişoreni de la Rutieră, mai vigilenţi decât de obicei pentru că a început Festivalul Vinului.
Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat un nigerian care a încercat să treacă ilegal graniţa, din România în Ungaria, folosindu-se de un paşaport portughez fals.
Politistii de frontieră din judeţul Timiş au prins, la Vama Cenad şi la Moraviţa, doi bărbaţi care încercau să plece din România, deşi nu aveau toate actele în regulă. Primul a fost prins un bărbat din Teleorman care se afla la volanul unui autoturism Audi Q7 neînmatriculat, iar al doilea este un bărbat din Caraş-Severin care încerca să iasă din ţară la volanul unei maşini fără a avea permis de conducere, deşi a susţinut examenul de mai multe ori.
Gheorghe Breazu, tânărul care l-a împuşcat pe poliţistul de frontieră Tiberiu Sârbu, în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2009, pe o stradă din Sânnicolau Mare, a fost condamnat, luni, de magistraţii de la Curtea de Apel Timişoara la închisoare pe viaţă. Sentinţa nu este definitivă.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 27 decembrie, puteți participa la un tur ghidat, la un atelier de origami, să mergeți la teatru sau la petreceri în oraș. Mai este deschis și Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Un accident rutier în care au fost implicate 11 autoturisme s-a produs vineri pe DN 12, în județul Olt, pe sensul Pitești–Slatina. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, 27 de persoane fiind evaluate medical. O persoană a fost transportată la spital, iar situația rămâne în dinamică.
Ştiri din Timiș
Societatea Drumuri Municipale a lansat pe 24 decembrie o nouă licitație pentru reparația trotuarelor din Timișoara, după două încercări eșuate. Contractul, estimat la până la 6 milioane de lei cu TVA, este pe șase luni, iar ofertele sunt așteptate până pe 29 ianuarie.
2
Ştiri din Timiș
După demolarea terasei ridicate ilegal de Restaurantul Dinar, Primăria Timișoara a refăcut trotuarul ocupat ani la rând pe domeniul public. La trei luni de la intervenție, zona este din nou accesibilă pietonilor, care nu mai sunt nevoiți să circule pe carosabil.
23
Mapamond
Google testează o nouă funcție care le va permite utilizatorilor să își schimbe adresa de Gmail, păstrând în același timp toate datele și serviciile asociate contului. Informația apare pe pagina de suport a companiei.
1
Lugoj
Primăria Lugoj lansează o licitație de aproape 4 milioane de euro pentru construirea unui parc fotovoltaic de 3,7 MW pe strada Timișorii. Investiția, finanțată de Ministerul Energiei, ar urma să reducă facturile municipalității cu circa 800.000 de euro anual.
România
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, urmează aproape o lună cu temperaturi sub valorile obișnuite pentru această perioadă și cu episoade repetate de precipitații în cea mai mare parte a țării. Meteorologii anunță că răcirea vremii va persista până spre sfârșitul lunii ianuarie, iar la începutul anului 2026 vom avea parte de cantități semnificative de precipitații.
2