Polițiștii Serviciului Rutier au predat lecții de educație rutieră la școala din localitatea Belinț. La eveniment au participat, pe lângă elevi și localnicii curioși de învățăturile polițiștilor. Astfel de acțivități vor avea loc și în alte localități din județul Timiș.
Un tânăr a fost prins de poliţiştii locali cu o bicicletă care nu-i aparţinea după ce a trecut pe culoarea roşie a semaforului printr-o intersecţie din Timişoara. Vorbim despre un gălăţean de 25 de ani care le-a spus agenţilor că a găsit bicicleta... pe o stradă din oraş şi a plecat cu ea.
Două persoane au murit și alte trei au fost grav rănite într-un teribil accident petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în apropierea localității Becicherecu Mic din județul Timiș. Din cauza accidentului traficul rutier pe ruta Timișoara-Cenad a fost blocat pe ambele sensuri de mers câteva zeci de minute.
Inconștient, un tânăr de 19 ani, din localitatea Banloc, județul Timiș, s-a urcat băut la volan, deși nu deținea permis de conducere și a intrat cu mașina într-un cap de podeţ aflat pe marginea drumului, în localitatea Ofseniţa, din județ. În urma accidentului doi pasageri din autoturism au ajuns la spital.
Polițiștii timișeni au reușit să recupereze 4.300 din cei 10.000 de lei care au fost furați, la sfârșitul săptămânii trecute, de la o poștăriță, între localitățile Butin și Percosova. Banii au fost găsiți la unul dintre cei doi suspecți acasă, iar, cel mai probabil, restul au fost cheltuiți de cei doi bărbați acuzați de tâlhărie.
România
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul al II-lea al anului 2026. Peste 15.000 de agricultori beneficiază de acest sprijin, iar valoarea totală a plăților depășește 150 de milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Un protest dedicat protecției animalelor va avea loc duminică, 4 octombrie, în Piața Unirii din Timișoara, cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor.
Ştiri din Timiș
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost sărbătorită, joi, la Casa Adam Müller-Guttenbrunn din Timișoara, unde Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) a pregătit pentru seniorii orașului o zi cu ateliere, muzică, mâncare și momente de socializare.
Ştiri sportive
Cristiano Ronaldo a părăsit cantonamentul Portugaliei înaintea meciului cu Danemarca, după ce selecționerul Jorge Jesus a decis să nu-l titularizeze. Plecarea atacantului a provocat o amplă reacție în presa lusitană.
Mapamond
O exoplanetă acoperită de lavă, dar surprinzător de rece, descoperită la 154 de ani-lumină de Pământ
Astronomii au descoperit o exoplanetă telurică acoperită de lavă care, deși orbitează foarte aproape de steaua sa, este mai rece decât era de așteptat și pare să aibă o atmosferă, relatează Agerpres, citând Space.com. Planeta HD 3167 b se află la aproximativ 154 de ani-lumină de Pământ, iar rezultatele studiului au fost publicate în The Astrophysical Journal Letters.
Ştiri din Timiș
Comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș au desfășurat peste 2.300 de acțiuni de control în primele nouă luni ale acestui an. În urma verificărilor, au fost aplicate amenzi în valoare de 4,7 milioane de lei, iar produsele neconforme în valoare de peste 5,6 milioane de lei au fost oprite, temporar sau definitiv, de la comercializare.
1
Târgul Imobiliar
City of Mara participă pe 3 și 4 octombrie la Târgul Imobiliar Timișoara (TIT), organizat de Tion.ro și Imobiliare.ro la Iulius Congress Hall. Vine cu două noutăți din ansamblul FORUM: lansarea clădirii M15 și startul vânzărilor pentru GARDIA - Urban Garden Loft.
Ştiri din Timiș
Un atelier dedicat limbii și culturii coreene va avea loc vineri, 9 octombrie, la Universitatea de Vest din Timișoara. Participanții vor putea afla mai multe despre alfabetul Hangeul, vor putea încerca scrierea în limba coreeană și vor avea ocazia să descopere muzica tradițională și jocuri specifice Coreei de Sud.