Înșelăciune petrecută în Arad, descoperită într-un final la Timișoara. Doi tineri arădeni au fost prinși după ce au reușit să îi păcălească pe magistrații din Arad să le dea dreptate într-un proces cu compania de electricitate. Cei doi au depus un dosar cu mai multe acte false și au primit chiar o sentință favorabilă din partea judecătorilor.
Afacere cu brazi pusă pe butuci de polițiștii din Sânnicolau Mare. Oamenii legii au confiscat 170 de pomi de Crăciun de la un tânăr de 22 de ani din județul Alba. Tânărul nu avea acte specifice pentru pomi.
Aproape 20 de şoferi de taximetre din Timişoara s-au ales cu sancţiuni, iar alţi doi au rămas fără autorizaţii, pentru că nu deţineau toate documentele necesare pentru a face transport de persoane în regim de taxi, pentru că au fost prinşi staţionând neregulamentar pe străzile oraşului sau fără să aibă efectuată verificarea tehnică la maşini, conform legii.
Beție sfârșită la volan pentru un bărbat de 39 de ani din Timișoara. El a fost prins de polițiști după ce s-a urcat la volan deși abia se mai putea ține pe picioare.
O bătaie zdravănă cu sticle și picioare în cap. Asta au primit un tânăr și tatăl lui, în noaptea de miercuri spre joi. Cei doi s-au pus să facă scandal într-un bar și, după ce au spart mai multe sticle și au udat pe toată lumea cu alcool, clienții localului s-au hotărât să le aplice o corecție.
Utile
Marți, 29 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Festivalul „Ceaunul Chișozean” revine. Muzică populară, tradiții și bucate la cea de-a șaptea ediție
Toamna aduce din nou la Chișoda o sărbătoare dedicată tradițiilor, folclorului și gastronomiei locale. Cea de-a șaptea ediție a Festivalului „Ceaunul Chișozean” va avea loc duminică, 11 octombrie 2026, de la ora 12:00, în Grădina de Vară a Casei Naționale Chișoda.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la expoziții și la un spectacol.
România
Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit luni, 28 septembrie, la vârsta de 52 de ani. Cunoscut în lumea presei sub inițialele PAH, jurnalistul a făcut parte din generația formată în jurul revistei „Academia Cațavencu” și a continuat să publice, de-a lungul anilor, în mai multe publicații din România.
România
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat luni seară, la Parlament, că nu ia în calcul o modificare a cotei de TVA în anul 2027 și că, în acest moment, nu se pune problema unei noi majorări a taxei.
2
România
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra unei metode de fraudă online prin care site-uri false copiază identitatea vizuală a unor magazine și branduri cunoscute, pentru a-i convinge pe utilizatori că se află pe platforme comerciale legitime.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă din nou să finalizeze creșa din Lipovei, după ce primul constructor a abandonat lucrările. Noua licitație, de 6,3 milioane de lei, a atras o singură ofertă, depusă de CONSTRUCTIM – PRODAO-ING.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis spune că „niciun politician, mai ales timișorean” nu ar trebui să folosească Revoluția din decembrie 1989 în scop electoral și îl acuză pe Dominic Fritz că își leagă lupta politică de Revoluție. Numai că, în ultimii ani, chiar Simonis a invocat Revoluția în mai multe mesaje electorale.
4