Un număr de 18 bărbaţi sunt bănuiţi de poliţiştii de la transporturi din Timişoara că ar fi falsificat sute de bilete de călătorie. Prejudiciul se ridică la aproximativ 13.000 de lei.
Peste 250 de poliţişti vor ieşi pe străzi, duminică, în tot judeţul Timiş, pentru a se asigura că Sărbătoarea Floriilor se va desfăşura fără incidente nedorite. Reprezentanţii Poliţiei Timiş au prezentat însă şi o serie de recomandări pentru prevenirea furturilor la biserică, la domiciliu sau din maşini, pentru evitarea scandalurilor şi a accidentelor rutiere.
Polițiștii de la Rutieră au împărțit peste 1.000 de amenzi și au reținut peste 50 de permise șoferilor din Timiș în ultimele patru zile. Oamenii legii au realizate o serie de controale pe străzile din județ pentru a-i prinde pe picior greșit pe cei care se urcă la volan și încalcă legea.
Polițiștii timișoreni au realizat o serie de percheziții, vineri dimineața, la locuințele unor familii de romi din zona Traian, în Timișoara. Aceștia sunt bănuiți că fac parte dintr-o bandă de spărgători de locuințe.
Atenţie, de unde cumpăraţi produse din carne! Poliţiştii locali timişoreni au amendat pentru a doua oară, zilele trecute, o societate care comercializează mezeluri într-o rulotă fără să deţină acord de funcţionare pentru desfășurarea unor astfel de activități, potrivit autorităţilor.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 27 decembrie, puteți participa la un tur ghidat, la un atelier de origami, să mergeți la teatru sau la petreceri în oraș. Mai este deschis și Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Un accident rutier în care au fost implicate 11 autoturisme s-a produs vineri pe DN 12, în județul Olt, pe sensul Pitești–Slatina. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, 27 de persoane fiind evaluate medical. O persoană a fost transportată la spital, iar situația rămâne în dinamică.
Ştiri din Timiș
Societatea Drumuri Municipale a lansat pe 24 decembrie o nouă licitație pentru reparația trotuarelor din Timișoara, după două încercări eșuate. Contractul, estimat la până la 6 milioane de lei cu TVA, este pe șase luni, iar ofertele sunt așteptate până pe 29 ianuarie.
2
Ştiri din Timiș
După demolarea terasei ridicate ilegal de Restaurantul Dinar, Primăria Timișoara a refăcut trotuarul ocupat ani la rând pe domeniul public. La trei luni de la intervenție, zona este din nou accesibilă pietonilor, care nu mai sunt nevoiți să circule pe carosabil.
23
Mapamond
Google testează o nouă funcție care le va permite utilizatorilor să își schimbe adresa de Gmail, păstrând în același timp toate datele și serviciile asociate contului. Informația apare pe pagina de suport a companiei.
1
Lugoj
Primăria Lugoj lansează o licitație de aproape 4 milioane de euro pentru construirea unui parc fotovoltaic de 3,7 MW pe strada Timișorii. Investiția, finanțată de Ministerul Energiei, ar urma să reducă facturile municipalității cu circa 800.000 de euro anual.
România
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, urmează aproape o lună cu temperaturi sub valorile obișnuite pentru această perioadă și cu episoade repetate de precipitații în cea mai mare parte a țării. Meteorologii anunță că răcirea vremii va persista până spre sfârșitul lunii ianuarie, iar la începutul anului 2026 vom avea parte de cantități semnificative de precipitații.
2