Firma Saturnus a fost acuzată de mai mulţi timişeni că ar fi dat ţepe de mii de lei. Societatea, venită din Cluj, un fel de Caritas, a reuşit să le promită şi timişenilor marea cu sarea, sub forma unor împrumuturi oferite în condiţii avantajoase, iar oamenii s-au trezit cu banii daţi şi fără... „finanţări”. Acum, firma pare să fi dispărut din Timişoara, reprezentanţii ei fiind de negăsit. Au rămas sesizările, de care acum se ocupă poliţia.
Nici nu s-a terminat procesul în care sunt acuzați de pornografie infantilă prin sisteme informatice, că unul dintre gemenii Adrian și Alexandru Calapis a intrat din nou în vizorul poliției. Alexandru a fost ridicat de polițiști, vineri, după ce a fost prins în timp ce urmărea o elevă de la o școală din Timișoara.
Accident grav, joi seara, pe drumul care leagă Timișoara de Lugoj. Un șofer a intrat cu mașina în plin în remorca unui tractor care circula pe același sens, rănind grav o persoană ce se afla în acea remorcă.
Alarmă, joi dimineață, în Lugoj. Totul după ce jandarmii aflați în patrulare prin localitate au găsit un autoturism în flăcări. Surse din cadrul anchetatorilor povestesc că este foarte probabil ca mașina să fi fost incendiată.
Timişorenii încep să îşi facă singuri dreptate şi să alerge după hoţi. Trei persoane au plecat, joi, în urmărirea unui tânăr care a furat o bicicletă din Piaţa Mehala. Hoţul a fost prins, imobilizat, fotografiat şi dat apoi pe mâna poliţiştilor. Se pare că ar fi acelaşi care a dat atacul, în cursul săptămânii trecute, într-o scară de bloc din zona Dâmboviţa, caz prezentat de www.tion.ro. Are 19 ani, se numește tot Alexandru şi are vânătăi pe faţă, la fel cum avea şi cel care a dat acea lovitură...
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Hope”, un thriller SF sud-coreean despre o comunitate izolată care ajunge să se confrunte cu o creatură misterioasă. Regizat de Na Hong-jin și cu o distribuție internațională din care fac parte Hwang Jung-min, Zo In-sung, Jung Ho-yeon, Michael Fassbender, Alicia Vikander și Taylor Russell, filmul a fost prezentat în competiția Festivalului de Film de la Cannes și include mai multe secvențe filmate în Munții Retezat.
Eveniment
Arestat preventiv după ce a întreținut relații sexuale cu o minoră de 13 ani și i-ar fi cerut să se filmeze în ipostaze explicite. Este cazul unui bărbat de 27 de ani, reținut de procurorii DIICOT Timișoara.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță noi restricții de circulație începând de luni, 28 septembrie. Strada Grigore T. Popa va fi închisă complet în timpul zilei, iar alte două străzi vor fi afectate ulterior de lucrări la rețelele de apă și canalizare.
Capitală Culturală
Timișoara devine, în această toamnă, gazda unei ample serii de evenimente dedicate culturii austriece. „Zilele Culturii Austriece la Timișoara” aduc în oraș proiecții de film, expoziții, întâlniri cu personalități culturale, prelegeri și concerte, într-un program care se desfășoară în perioada 25 septembrie – 8 octombrie.
Eveniment
100 de euro, atât i-ar fi oferit un șofer unei polițiste de frontieră pentru a trece mai departe cu o remorcă încărcată cu utilaje agricole, deși aceasta nu respecta gabaritul legal. Incidentul a avut loc la Stamora-Moravița, pe sensul de intrare în România.
Mapamond
O explozie produsă vineri în cartierul Plaka din Atena a provocat prăbușirea parțială a unei clădiri și rănirea a trei persoane. Deflagrația a afectat și locuințe, magazine și mașini din zonă, iar cauza exploziei nu era încă stabilită. Două femei blocate într-o clădire alăturată au fost salvate și transportate la spital.
România
PNL, USR și UDMR și-au împărțit cele 16 ministere din viitorul Guvern Mureșan: liberalii vor avea 7 portofolii, USR – 5, iar UDMR – 3. Justiția ar urma să revină unui ministru independent, iar votul de învestitură este programat săptămâna viitoare.
3
Ştiri din Timiș
Biserica nu înseamnă doar rugăciune, ci și sprijin concret pentru oamenii aflați în dificultate. La Timișoara, Parohia Timișoara Iosefin, în parteneriat cu Fundația „Preot Ioan Olariu”, desfășoară de 25 de ani o serie de proiecte social-filantropice prin care sunt ajutate familii cu mulți copii, persoane vârstnice, elevi și părinți ai copiilor internați în spital.