În ultima vreme, tot mai mulţi pietoni care traversau strada prin locuri nepermise au fost accidentaţi de maşini. Pentru a preveni viitoarele accidente, poliţiştii din Timiş au ieşit pe străzi şi i-au sancţionat pe cei prinşi că încalcă legea.
Trotuarele par să se fi inventat pentru maşini în zona Dâmboviţa din Timişoara, unde autoturismele tronează pe spaţiile destinate pietonilor, în staţiile RATT şi pe scuaruri, chiar lângă indicatoarele de oprire interzisă şi cele prin care şoferii sunt avertizaţi că riscă să li se ridice vehiculele. Pietonii n-au decât... să se ia la bătaie cu şoferii, pentru că poliţia tolerează situaţia, care nu e de ieri de azi, reclamă cititorii noştri!
Lovitură profitabilă pentru un hoț de 37 de ani, în județul Timiș. Bărbatul a fost prins de polițiști după ce a reușit să fure bijuterii de aproximativ 10.000 de lei dintr-o locuință din Deta, înainte de sărbători.
Plimbare finalizată la sediul poliției pentru un bărbat de 37 de ani din Lugoj. El s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins la volan, deși băuse atât de mult încât abia se mai putea ține pe picioare.
Încă o luare de ostatici în Franța. de această dată incidentul a avut loc,vineri, într-o băcănie din Vincennes, o zonă situată la periferia estică a Parisului. Potrivit unor surse din poliție, cel puțin cinci persoane sunt ținute ostatice, iar alte două persoane au fost ucise în schimbul de focuri. Suspectul este bărbatul care a ucis joi o polițistă în zona Montrouge din Paris.
Capitală Culturală
Casa Artelor din Timișoara va găzdui primele reprezentații ale unui spectacol care „invită publicul într-un univers în care granița dintre trecut și prezent se estompează, iar teme precum puterea, memoria și natura umană își dezvăluie, dincolo de timp și epocă, actualitatea surprinzătoare”.
România
Sorin Grindeanu spune că PSD nu va vota Cabinetul Mureșan și îi cere premierului desemnat să-și depună mandatul, acuzându-l că „pierde timpul” și nu prezintă un program de guvernare.
Turism
O zi de toamnă în mijlocul naturii, cu dulceață de prune, produse pregătite în gospodăriile din Banat, muzică pe vinil și foc de tabără. „Picnic în pustă” revine la Otelec, duminică, 27 septembrie, pentru cea de-a patra ediție, într-un eveniment dedicat gastronomiei, tradițiilor și vieții rurale din sud-vestul județului Timiș.
Ştiri din Timiș
Arena Eroii Timișoarei intră în linie dreaptă pentru inaugurarea programată în această iarnă. Pe șantierul din Calea Buziașului a început montarea gazonului, unul dintre ultimele lucrări înainte de finalizarea stadionului.
2
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, 23 septembrie, trei parteneriate cu comunele Peciu Nou, Dumbrăvița și Sânandrei pentru proiecte privind infrastructura școlară. Valoarea totală a celor trei investiții depășește 54 de milioane de lei, iar contribuția CJ Timiș este de 11,7 milioane de lei.
Eveniment
Accident cu o fetiță de 10 ani, pe Calea Circumvalațiunii. Copila se afla într-o mașină care s-a ciocnit cu un alt autoturism, iar în urma impactului a fost transportată la spital.
Ştiri din Timiș
PSD și PNL stabilesc calendarul pentru o eventuală învestire a Guvernului Mureșan, deși miniștrii nu au fost încă desemnați, iar social-democrații susțin în continuare că nu vor vota noul Executiv.