Două persoane au ajuns la spital, joi noaptea, după maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident de circulaţie, în Calea Girocului din Timişoara. Poliţiştii spun că incidentul s-a produs din cauza neacordării de prioritate. Accident in Calea Girocului
După ce în ultima perioadă au început să cadă ţigle şi să se desprindă cărămizi de pe tot mai multe imobile din zona centrală a Timişoarei, poliţiştii comunitari s-au apucat de verificări. Agenţii îi somează pe proprietarii clădirilor ale căror faţade sunt într-o stare avansată de degradare să înceapă urgent reparaţiile.
Orientarea în teren şi creativitatea sunt doar două dintre „calităţile” pe care trebuie să le aibă un hoţ. Trei tineri care au plecat, miercuri dimineaţă, hotărâţi să spargă maşini, au ajuns să fure dintr-un magazin mixt. Motivul? Le-a fost prea greu să deschidă portierele automobilelor şi le era frică să nu pornească alarma.
Poliţiştii comunitari au întrerupt o partidă de sex oral derulată lângă un imobil de pe Simion Bărnuţiu. Ambii protagonişti au fost amendaţi de agenţi. Video

Ştiri din Timiș

Povești dincolo de porțile cimitirului. Tur ghidat de Halloween, printre personalitățile care au marcat istoria Timișoarei
Timișorenii și turiștii sunt invitați să descopere o altă față a istoriei orașului, sâmbătă, 31 octombrie, printr-un tur ghidat organizat în Cimitirul din Calea Buziașului. Evenimentul îi va readuce în atenție pe unii dintre oamenii care au contribuit la dezvoltarea și identitatea Timișoarei.

Turism

Grevă națională în Italia, vineri. Zborurile, trenurile și transportul public, afectate
Românii care se află în Italia, care tranzitează această țară sau care intenționează să călătorească acolo trebuie să se pregătească pentru perturbări importante ale transportului. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru vineri, 30 octombrie, când o grevă la nivel național va afecta transporturile, educația și sănătatea.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 29 octombrie
Joi, 29 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 29 octombrie 2026, în Timișoara?
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.

România

Inițiativa USR privind accesul adolescenților la psiholog fără acordul părinților, respinsă în Senat cu aberații
O inițiativă legislativă care ar fi permis tinerilor în vârstă de 16 ani să acceseze servicii psihologice fără acordul părinților a fost respinsă în Senatul României, potrivit senatorului implicat în proiect Sorin Șipoș. 1

Mapamond

OMS: schimbările climatice, o amenințare majoră pentru sănătatea oamenilor
Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății umane, avertizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Potrivit celei de-a zecea ediții a raportului Lancet Countdown, între 2016 și 2023, milioane de oameni au murit din cauza efectelor caniculei, iar impactul încălzirii globale asupra sănătății continuă să se intensifice. 1

România

Românii amână plata cumpărăturilor online de șase ori pe an. Femeile cumpără mai des, bărbații cheltuie mai mult
Plata amânată câștigă teren în comerțul online din România, iar femeile și bărbații au comportamente diferite atunci când folosesc acest serviciu. Femeile generează 80% dintre achizițiile realizate prin această metodă, în timp ce bărbații au coșuri de cumpărături mai scumpe, potrivit datelor furnizate de PayPo.

Ştiri din Timiș

CJ Timiș crește contribuția la TransTimiș. Alte două comune intră în asociație
Consiliul Județean Timiș a aprobat actualizarea statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean „TransTimiș”, care include o contribuție anuală de 9 lei pe locuitor din partea județului, față de 1,4 lei în formula anterioară. Majorarea fusese aprobată de Adunarea Generală a asociației la 1 octombrie și vine în contextul dificultăților întâmpinate la plata facturilor către operatorii de transport. Totodată, comunele Jamu Mare și Dudeștii Vechi au fost aprobate ca noi membre ale asociației.