Poliţiştii au finalizat cercetările prin întocmirea unui referat de terminare a urmăririi penale în dosarul penal privind pe M. Ionel Adrian, din Făget, judeţul Timiş, pentru încălcarea prevederilor art. 87, alin. 1 din O.U.G. 195/2002 republicată.
Acesta a fost depistat conducând în municipiul Lugoj un autoturism având o alcoolemie în sânge peste limita legală.
Poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Jebel au fost solicitaţi să intervenă, duminică, la un imobil din localitate, unde proprietarii, întorşi din vanţă au semnalat dispariţia unor bunuri personale.
O femeie în vârstă de 52 de ani a fost descoperită fără suflare, strivită sub o poartă metalică, joi dimineaţă, în jurul orei 6, în incinta fostului CAP din satul Stamora Română, comuna Sacoşu Turcesc, din judeţului Timiş.
Poliţia Timiş a anunţat unde vor fi amplasate radarele în luna septembrie.
Poliţiştii din Mehedinţi au dat în consemn la frontieră un bărbat care a dispărut la sfârşitul săptămânii de la o pensiune de pe Clisura Dunării, unde se afla în concediu cu familia, surse judiciare afirmând că bărbatul este angajat al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale Timiş.
Ştiri din Timiș
Un nou proiect cultural de anvergură prinde contur în județul Timiș. Muzeul Satului Bănățean Timișoara a încheiat un parteneriat cu Primăria Orașului Deta pentru amenajarea și dezvoltarea Muzeului Orașului Deta, un demers menit să valorifice patrimoniul local și să consolideze rețeaua muzeală din Banat.
România
„Înghețarea” pensiilor este ilegală. Indexarea valorii punctului de referință nu este un cadou de la guvern, nu e un gest de generozitate al politicienilor sau o „pomană” de la stat, ci este o obligație legală asumată, imperativă, fără echivoc și care nu poate ignorată.
România
Opționalul „Ora cu și pentru animale”, inițiat de CJ Ilfov, a fost aprobat la nivel național și va putea fi introdus în școli din toată țara. Cursul, destinat elevilor de gimnaziu, urmărește dezvoltarea empatiei și a responsabilității față de animale.
Ştiri din Timiș
Timișoara devine, în 18 februarie, capitala alpinismului românesc. Horia Colibășanu, singurul român care a urcat cei mai periculoși cinci munți ai lumii fără oxigen suplimentar și fără sprijinul șerpașilor, prezintă filmul documentar „Nanga Parbat 2025”, miercuri, de la ora 19.00, în Aula Magna a Universității de Vest. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Poetul Robert Șerban este succesorul regretatului critic literar Cornel Ungureanu în funcția de președinte al Uniunii Scriitorlor din România (USR), în urma voturilor acordate, astăzi, de colegii de breaslă. În proiectul său electoral, intitulat „Literatura, prezență vie în Banat”, Robert Șerban a pledat pentru întinerirea filialei prin cooptarea de noi scriitori, pentru o voce percutantă a scriitorimii și o mai mare implicare în comunitate, pentru „solidaritate, generozitate și bun-simț”.
Eveniment
O scenă de o violență extremă s-a petrecut într-o locuință din satul Lenauheim, unde o femeie a fost lovită în repetate rânduri cu un baros de către concubinul său. Victima a suferit răni grave, iar bărbatul este acum arestat preventiv pentru tentativă de omor.
Ştiri din Timiș
Aproape patru din zece mașini verificate anul trecut în trafic, la nivel național, aveau deficiențe tehnice majore sau periculoase. Datele făcute publice de Registrul Auto Român (RAR) arată o realitate îngrijorătoare, iar județul Timiș nu face excepție.
1
Ştiri din Timiș
DRDP Timișoara a desființat două accese realizate ilegal din proprietăți private pe DN 59, între Timișoara–Șag și Șag–Pădureni. Racordurile nu aveau autorizații și puneau în pericol siguranța rutieră.
2