Vin cu scări și fierăstraie și se urcă pur și simplu pe copacii din fața blocurilor, de unde taie încet-încet câte o creangă. Vorbim despre hoții de cetină, care dau atacul după miezul nopții la brazii de pe domeniul public, în cartierele Timișoarei. Au ciopârțit pomi uriași, iar polițiștii nu fac nimic să-i oprească, atrage atenția un cititor tion.ro.
Dacă locuiți la bloc în Timișoara va trebui să aveți mare grijă să nu lăsați sau să nu se formeze gunoaie lângă tomberoane! Și să nu puneți pubelele la mai puțin de cinci metri de ferestre sau la mai puțin de zece metri de căile de acces. Poliția Locală face controale serioase în oraș și a amendat alte cinci asociații de proprietari din zona Circumvalațiunii – Labirint.
La câteva zile după ce tion.ro a dezvăluit faptul că polițiștii locali au trimis aproape 8.000 de notificări asociațiilor de proprietari cu privire la rampele clandestine din jurul imobilelor, oamenii legii îi avertizează pe timișoreni să... păstreze curățenia. Au amendat deja trei asociații de proprietari.
Poliția Locală e cu ochii pe gunoaiele din cartierele Timișoarei. În ultimii șase ani, oamenii legii au dat aproape 800 de amenzi în cartiere, direct asociațiilor de proprietari, iar timișorenii se plâng că au început să fie trași la răspundere la nivel de asociații și pentru rampele clandestine de lângă blocuri, Poliția Locală invocând o hotărâre de consiliu local. Oficialii PLT spun că au trimis doar notificări pentru rampele clandestine.
România
Un proiect de lege care prevede compensarea cu 80% a scutecelor pentru adulți destinate pacienților asigurați a primit aviz favorabil, în unanimitate, în Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaților. Inițiativa legislativă urmează să ajungă la vot în plen.
Sănătate
Arsurile în capul pieptului, senzația că alimentele sau acidul urcă din stomac și gustul acru sau amar în gură pot apărea după o masă copioasă. Însă, atunci când aceste simptome se repetă frecvent, ele pot fi asociate cu boala de reflux gastroesofagian, explică medicii Spitalului CFR Timișoara.
Ştiri din Timiș
Primele foraje pentru studiul geotehnic al noului stadion „Dan Păltinișanu” au început astăzi, 22 septembrie, pe amplasamentul fostei arene din Timișoara. Operațiunea este necesară pentru proiectarea stadionului și va dura aproximativ o săptămână, potrivit președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.
1
Eveniment
Accident pe o stradă din Timișoara, marți, 22 septembrie. Un motociclist de 28 de ani a fost rănit după ce motocicleta pe care o conducea s-a ciocnit cu un autoturism. Tânărul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să cumpere trei noi proprietăți, două în zona centrală și una în Soarelui. Marți, consilierii locali vor decide dacă împuternicesc comisia de negociere să discute cu proprietarii.
1
Sănătate
O pacientă în vârstă de 36 de ani, diagnosticată cu endometrioză profundă, a fost operată la Spitalul Județean din Timișoara, după ce boala a recidivat în urma unei intervenții chirurgicale complexe. Operația a fost realizată cu ajutorul sistemului robotic da Vinci, iar medicii au urmărit îndepărtarea leziunilor și păstrarea structurilor anatomice importante, în contextul în care pacienta își dorește să obțină o sarcină.
Ştiri din Timiș
Toamna aduce la Giroc o nouă ediție a Festivalului Recoltei, un eveniment care îmbină tradițiile, muzica și gastronomia cu solidaritatea și dorința de a sprijini copiii aflați în nevoie. Cea de-a IV-a ediție a manifestării va avea loc sâmbătă, 26 septembrie, începând cu ora 12:00, pe Platforma de pe Bulevardul Aviației din comună.
1
Capitală Culturală
Timișoara se pregătește pentru o nouă ediție a Festivalului MulticultiM – Festivalul Minorităților Etnice, un eveniment dedicat diversității culturale și comunităților care dau orașului un caracter multicultural. Festivalul se va desfășura în perioada 24 septembrie – 3 octombrie. Timp de zece zile, vor avea loc spectacole, concerte, ateliere, întâlniri literare și activități pentru copii și tineri.
1