Dezbatere publică la Primăria Timișoara, săptămâna viitoare. Se discută proiectul de hotărâre privind aprobarea procedurilor și criteriilor de organizare a concursurilor pentru ocuparea posturilor de conducători ai instituțiilor publice de interes local, respectiv ai serviciilor publice de interes local din subordinea consiliului local. Reprezentanții PMT spun că procedurile nu există decât pentru câteva instituții.
Problema abandonului de deșeuri pe domeniul public rămâne în atenția polițiștilor locali. Miercuri, un bărbat a fost surprins în zona Complexului Studențesc în timp ce arunca mai mulți saci cu deșeuri. Individul s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei și a fost pus să-și ridice gunoaiele și să le predea unui operator autorizat în cel mult 24 de ore.
Ştiri din Timiș
Ce-ai spune de o experiență care aduce atmosfera stadionului direct în sala de cinema? Sau de un loc în care fanii fotbalului trăiesc fiecare fază la intensitate maximă? Meciul Turcia – România ajunge pe marele ecran, joi, la Cinema City din Iulius Town Timișoara.
Capitală Culturală
Luna aprilie aduce pe scena Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” un program divers, care include spectacole pentru toate vârstele, evenimente speciale și deplasări în țară, anunță reprezentanții instituției. Toate spectacolele Teatrului beneficiază de traducere în limbile română și engleză.
Capitală Culturală
Ajuns la ediția aniversară cu numărul 50, Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală” aduce în prim-plan o selecție remarcabilă de spectacole de operă, balet și concerte, susținute de artiști de renume internațional, într-un program care celebrează excelența și tradiția artei lirice, anunță Opera Națională Românăa din Timișoara. Programul festivalullui include opere celebre, concerte, distribuții răsunătoare, balet și spectacole pentru copii.
Eveniment
Incendiu în Coșteiu de Sus, miercuri după-masă. Pompierii intervin pe 30 hectare de pădure și pășune împădurită. Focul continuă la litiera de pădure. UPDATE. Incendiul a fost lichidat
Eveniment
Un accident în lanț a avut loc pe DJ 592, miercuri după-masă, între Moșnița Nouă și Chevereșu Mare, după ce un șofer a intrat cu mașina într-un autoturism care circula în fața sa, iar acesta a fost proiectat într-o altă mașină.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri, 25 martie, documentația tehnico-economică pentru modernizarea drumului județean DJ 592, pe tronsonul dintre Moșnița Nouă și viitoarea conexiune cu Autostrada A9, care vizează îmbunătățirea capacității de trafic și a siguranței rutiere în zonă.
1
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a făcut un nou pas în realizarea primului adăpost pentru animale construit de instituție, după ce, miercuri, 25 martie, a fost aprobată documentația tehnică necesară pentru investiție. Este vorba despre aprobarea studiului de fezabilitate (SF), a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru proiectul care va fi realizat în satul Grabaț, comuna Lenauheim.
Ştiri din Timiș
Horticultura ar urma să întrețină și în următorii patru ani spațiile verzi din zona centrală a Timișoarei. Primăria pregătește atribuirea directă a contractelor, care includ și toaletarea arborilor, cu acorduri-cadru de peste 26 de milioane de lei anual, fără TVA.