Autoritățile locale din Timișoara nu reușesc să stăpânească ceea ce ele numesc problema graffiti-urilor din oraș. Au încercat să oblige asociațiile de proprietari să își curețe zidurile, însă și-au dat seama că nu au cu cine sta de vorbă. Au dotat poliţiştii locali cu binocluri cu infraroşu, însă grafferii, potrivit viceprimarului Traian Stoia, „au o mobilitate de invidiat”.
Dacă în primăvară zeci de poliţişti locali din Timişoara au adunat gunoaiele din Complexul Studenţesc, acum reprezentanţii Poliţiei Locale au început să cureţe oraşul de afişe. Asta, după ce oficialii primăriei au anunţat că nu au un serviciu care să se ocupe special de îndepărtarea afişelor lipite ilegal, care au împânzit oraşul.
Situaţia clădirilor mâzgălite din Timişoara este departe de a fi rezolvată. Nu toţi aleşii locali sunt de acord cu amendarea proprietarilor care nu-şi curăţă de graffiti faţadele, chiar dacă aceştia sunt obligaţi, printr-o hotărâre de consiliu, să-şi întreţină faţadele. Consilierii cer ca Poliţia Locală să-şi facă treaba şi să-i prindă pe „artiştii nopţii", iar aceştia să fie puşi să facă muncă în folosul comunităţii. „E ca şi când, la înghesuială, în tramvai, unui cetăţean i se sustrage portofelul şi poliţia îi dă lui amendă că nu a fost atent", spune consilierul Adrian Orza.
Reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara spun că au inventariat până acum 900 de imobile care au faţadele mâzgălite. Poliţiştii locali nu pot ţine sub control acest fenomen, nu reuşesc să-i prindă pe cei care comit astfel de fapte, aşa că proprietarii au fost notificaţi să cureţe de graffiti faţadele, iar pasul următor ar fi aplicarea de amenzi în cazul celor care nu iau măsuri potrivit unei hotărâri de consiliu local.
Odată cu modernizarea şi lărgirea străzii Cloşca din Timişoara la patru benzi printr-un proiect pe fonduri europene, şoferilor li s-a interzis să-şi mai lase maşinile la marginea carosabilului pe această arteră. Cum unii conducători auto continuă să parcheze pe această stradă, poliţiştii locali s-au pus pe aplicat amenzi. Sancţiuni au fost aplicate şi pe strada Dr. Nicolae Paulescu, din centrul oraşului, transformată teoretic în spaţiu pietonal.
Azi în Timișoara
Luni, 16 februarie, puteți merge la teatru sau la diverse expoziții în oraș.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 16 - 22 februarie 2026.
Sănătate
Chirurgia asistată video, utilizată curent la Spitalul CFR Timișoara, completează intervențiile clasice prin tehnici minim invazive care reduc trauma, grăbesc recuperarea și cresc confortul și siguranța pacienților.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Banat avertizează că depozitarea deșeurilor pe malurile apelor este strict interzisă și are consecințe directe asupra mediului și siguranței lucrărilor hidrotehnice.
1
Eveniment
Un bărbat de 33 de ani a fost reținut de polițiști după ce ar fi comis un jaf la o stație de alimentare cu combustibil din Timișoara, amenințând angajatul cu un cuțit și fugind cu banii din casa de marcat. UPDATE. Tâlharul, în arest preventiv pentru 30 de zile
4
Ştiri din Timiș
Autoritățile au emis Cod Galben de inundații pentru râul Timiș, valabil în intervalul 15 februarie, ora 12 – 16 februarie, ora 12. Sunt vizate sectorul din bazinul amonte S.H. Sadova și afluenții aferenți sectorului aval Sadova – amonte Lugoj.