Perioada lungă de întrerupere a Ligii Naţionale de handbal masculin nu cade deloc bine echipelor, iar Politehnica Timişoara nu face excepţie de la această regulă. Pentru a rămâne în priză, studenţii alb-violeţi vor susţine un meci amical în compania Reşiţei, marţi, la Timişoara.
Handbaliştii timişoreni, conduşi de Otto Heel, au fost aproape să obţină un rezultat bun din deplasarea efectuată la Pandurii Târgu Jiu, o echipă mult mai bine cotată. Politehnica s-a întrecut pe sine la capitolul concentrare şi mobilizare, asta şi pe fondul unei perioade extrem de slabă a gazdelor.
Handbal Club Municipal Timişoara a continuat seria meciurilor amicale. De această dată a urmat o serie de două întâlniri cu vecinii de la UCM Reşiţa. Din păcate, tradiţia s-a păstrat şi seria victoriilor directe ale handbaliştilor reşiţeni în faţa celor timişoreni a continuat şi cu prilejul amicalelor disputate marţi, 10 august şi miercuri, 11 august.

Turism

Satul lui Moș Crăciun se deschide în Timiș. Trei săptămâni de magie, colinde și bunătăți tradiționale la Coșteiu de Sus
Moș Crăciun se mută la sat în luna decembrie! La Coșteiu de Sus, în comuna Margina, copiii vor avea parte de trei săptămâni de activități de iarnă, ateliere creative, colinde, daruri și preparate tradiționale. Evenimentul „Satul lui Moș Crăciun din Margina” se va desfășura în perioada 1–23 decembrie 2026, la Căminul Cultural din localitate.

Mapamond

Tom Cruise, recompensat pentru întreaga carieră. Actorul va primi una dintre cele mai importante distincții de la Hollywood
Tom Cruise va primi premiul AFI Life Achievement Award, una dintre cele mai importante distincții din industria cinematografică americană, acordată pentru întreaga carieră. Institutul American de Film (AFI) a anunțat că gala dedicată actorului și producătorului va avea loc pe 24 aprilie 2027, la Dolby Theatre din Los Angeles.

România

Sorin Grindeanu, avertisment privind economia României: „Austeritatea a adâncit criza”. Ce măsuri pregătește PSD
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, critică măsurile de austeritate aplicate în România și susține că acestea au afectat nivelul de trai al populației și mediul de afaceri, fără să rezolve problemele bugetare. Liderul social-democrat anunță că miniștrii partidului vor prezenta, săptămâna viitoare, măsuri concrete în mai multe domenii, de la sănătate și agricultură până la transporturi și economie.

Ştiri din Timiș

Andrei a împlinit 7 ani și are o singură dorință: să devină independent. Apelul emoționant al Asociației „Dar din Dar”
În timp ce mulți copii își doresc jucării și telefoane de ziua lor, Andrei Blajovan din Stamora Română, care tocmai a împlinit 7 ani, are o dorință cu totul specială: să poată face noi progrese și să devină un băiat cât mai independent. Asociația „Dar din Dar” face apel la solidaritatea oamenilor pentru a strânge 2.500 de lei, bani necesari unui nou program de terapie.

Turism

FOTO. Șapte destinații cu târguri de Crăciun spectaculoase și străzi ca în povești
Case decorate cu mii de luminițe, piețe istorice transformate în târguri de Crăciun, brazi uriași și miros de scorțișoară și vin fiert. În fiecare iarnă, mai multe orașe europene își schimbă înfățișarea și devin destinații ideale pentru cei care vor să trăiască atmosfera sărbătorilor ca într-un film. De la Strasbourg și Colmar, în Franța, până la Viena, Praga sau Rovaniemi, în Finlanda, există variante pentru toate gusturile, de la escapade de weekend până la vacanțe de iarnă în zăpadă.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 25 octombrie 2026, în Timișoara?
Duminică, 25 octombrie, puteți merge la teatru, concerte, recitaluri, expoziții sau la proiecțiile din ultima zi a festivalului Les Films de Cannes à Timișoara.

Ştiri din Timiș

Timișoara și Arad caută noi parteneriate cu Sri Lanka. Aproximativ 25.000 de cetățeni srilankezi lucrează în țara noastră
Deficitul de forță de muncă din vestul țării și dezvoltarea relațiilor economice dintre România și Sri Lanka au fost principalele teme ale unei întâlniri de afaceri organizate sâmbătă, 24 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara. Reprezentanții camerelor de comerț din Timiș și Arad au discutat cu ambasadorul Sri Lankăi în România și cu un ministru adjunct despre oportunitățile de colaborare, recrutarea lucrătorilor străini și dezvoltarea unor parteneriate comerciale. 2

Mapamond

Taifunul Champi face ravagii în Asia: morți, sute de răniți și zeci de mii de locuințe fără curent
Taifunul Champi a provocat pagube importante în Taiwan, unde o persoană a murit, peste 500 au fost rănite, iar aproximativ 56.000 de gospodării au rămas fără electricitate. Peste 5.000 de oameni au fost evacuați din cauza vânturilor puternice și a inundațiilor. Furtuna se îndreaptă spre China și Japonia, unde au fost anulate zboruri, suspendate transporturi feroviare și evacuate zeci de mii de persoane.