Poli Timişoara nu a reuşit nici marţi să se impună pe terenul unei (posibile) adversare din Liga a II-a. Echipa alb-violetă a fost învinsă în deplasare, într-un meci amical, de FC Bihor Oradea.
Fanii echipei FC Politehnica au organizat luni un nou protest împotriva Federaţiei Române de Fotbal la Timişoara. Peste 1.000 de suporteri s-au adunat la ora 18.30 la Stadionul Dan Păltinişanu, de unde au plecat spre centrul oraşului. Timişorenii revoltați de retrogradarea lui Poli și-au strigat nemulţumirile în Piaţa Victoriei și au cerut în cor demisia conducerii FRF.
Fanii celei mai iubite echipe bănăţene, FC Politehnica Timişoara, protestează astăzi din nou în stradă. Asociaţia Suporterilor Timişoreni “Druckeria” şi Peluza Sud pregătesc, cu începere de la ora 18.30, un marş de protest, urmat de un miting în Piaţa Operei. Suporterii doresc să protesteze în acest fel împotriva deciziilor luate de Federaţia Română de Fotbal împotriva clubului alb-violet. Toţi cei care sunt alături de echipă sunt chemaţi la miting!
Surpriză în scandalul dintre FC Politehnica Timişoara şi Federaţia Română de Fotbal (FRF). Preşedintele FRF, cel al Comisiei de Licenţiere şi membrii Comisiei de Apel a sistemului naţional de licenţiere al cluburilor din cadrul FRF au fost cu toţii reclamaţi la Direcţia Naţională Anticorupţie! Solicitarea a fost lansată de Asociaţia Suporterilor Timişoreni „Druckeria”.
Disputa verbală violentă dintre preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, şi patronul celor de la FC Politehnica Timişoara, Marian Iancu, a atins vineri, 8 iulie, apogeul: şeful alb-violeţilor a fost declarat indezirabil în fotbalul românesc!
Eveniment
Un pompier din cadrul Detașamentului Lugoj a murit după o luptă grea cu o boală nemiloasă. Plutonierul adjutant șef Cristian Vasile Dragomir avea 49 de ani și activa în cadrul ISU Timiș din 2006. Vestea morții sale a fost anunțată de colegii săi, care i-au adus un ultim omagiu.
Sănătate
Peste 2,3 milioane de români se confruntă cu migrena, ceea ce înseamnă aproximativ unul din șapte adulți. Afecțiunea nu este o simplă durere de cap, iar o criză poate dura până la 72 de ore și poate afecta semnificativ activitățile de zi cu zi. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara atrag atenția asupra simptomelor și a riscurilor asociate administrării repetate de analgezice fără recomandarea unui specialist.
Mapamond
Alerte pe mai multe aeroporturi din Europa, după ce mai multe avioane de pasageri au primit amenințări cu bombă. Printre acestea s-a aflat și o cursă Wizz Air care zbura de la Milano la București și care a aterizat în siguranță la Otopeni. Conform celor de la Biziday.ro, mai multe aeronave au fost deviate sau verificate, însă până în acest moment nu există informații că amenințările s-ar fi confirmat.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara face demersuri pentru obținerea unei finanțări de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, în vederea consolidării și modernizării Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Investiția este estimată la aproximativ 35,1 milioane de lei, cu TVA, iar următorul pas este aprobarea proiectului de hotărâre de către Consiliul Local.
Eveniment
Un local din Timișoara a fost vandalizat în cursul nopții trecute, iar imaginile cu distrugerile au fost publicate de către proprietari pe rețelele de socializare. Atât spațiul comercial, cât și mașina firmei au fost avariate, iar activitatea unității a fost suspendată temporar. Un minor de 17 ani, aflat sub influența substanțelor interzise, ar fi fost responsabil de incident și a fost reținut de poliție.
Ştiri din Timiș
Majorarea pensiilor cu 7,3% de la 1 ianuarie 2027, anunțată ca posibil scenariu de ministrul social-democrat al Muncii, Florin Manole, stârnește reacții și în rândul parlamentarilor de Timiș. Senatorul USR Sorin Șipoș avertizează că PSD nu a demonstrat că poate susține financiar promisiunile făcute pensionarilor, în timp ce deputatul PNL Marilen Pirtea consideră că indexarea este justificată după doi ani de inflație, dar atrage atenția asupra riscurilor bugetare. Impactul estimat al măsurii este de 9,6 miliarde de lei.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Sărbătorile de iarnă sunt ocazia perfectă să surprinzi o persoană dragă cu un cadou elegant, fără să cheltuiești o sumă foarte mare. De la accesorii rafinate și bijuterii delicate până la articole vestimentare și produse pentru confortul de acasă, există numeroase opțiuni care îmbină utilitatea cu un aspect premium. Descoperă șapte idei de cadouri de lux accesibile pentru ea, potrivite pentru diferite stiluri, preferințe și bugete.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a reluat licitația pentru realizarea documentației tehnice necesare restaurării Castelului Banloc, după ce prima procedură, lansată în primăvara acestui an, nu s-a finalizat cu atribuirea contractului. La noua licitație au fost depuse șapte oferte, iar contractul are o valoare estimată de un milion de lei, fără TVA.