Mult discutata trecere a mijlocaşului Alex Bourceanu de la Politehnica Timişoara la Steaua Bucureşti este mai aproape decât niciodată să devină realitate. Impresarul jucătorului a admins că detaliile contractului sunt puse la punct, singurul lucru care ar mai putea schimba ceva fiind un eventual contract ce a fost negociat cu un club din străinătate.
Mai mulţi consilieri locali, membri ai PNŢCD Timiş, susţin că în cazul plecării lui Marian Iancu de la Poli Timişoara, blazonul şi palmaresul echipei ar trebui să rămână în patrimoniul public al oraşului, ţinând cont că în ultimii ani, atât Consiliul Local Timişoara, cât şi Consiliul Judeţean Timiş au acordat milioane de euro echipei de fotbal din bugetul public.
Săptămâna viitoare, cel mai probabil luni, la Timişoara este programată o întâlnire destul de importantă pentru viitorul celor de la Poli. Reprezentanţii Primăriei Timişoara, ai Consiliului Local şi cei ai Consiliului Judeţean Timiş pregătesc o întâlnire de clarificare a situaţiei şi a planurilor de viitor cu reprezentanţii clubului FC Politehnica. De preferat cu Marian Iancu.

România

„Amendamentul Fritz”, problemă pentru România la Bruxelles. Cum încearcă Guvernul să salveze 770 de milioane de euro din PNRR
Legea integrității, care include așa-numitul „amendament Fritz”, se află pe lista jaloanelor cu risc din PNRR, iar România încearcă să evite suspendarea unei părți din finanțarea aferentă, în valoare de 770 de milioane de euro. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigiu, a declarat miercuri că autoritățile au transmis Comisiei Europene mai multe documente și clarificări, în speranța că acestea vor răspunde îngrijorărilor ridicate de instituția europeană, potrivit Agerpres. 2

Eveniment

A intrat în România cu o mașină fără drept de circulație. Polițiștii de frontieră l-au oprit la Cenad
Un cetățean bulgar de 54 de ani a fost prins de polițiștii de frontieră la volanul unei mașini cu numere provizorii din Ungaria, care nu îi permiteau să circule în România. Bărbatul a fost oprit în trafic, în zona localității Cenad, iar acum este cercetat de oamenii legii.

Eveniment

Au furat colete cu droguri dintr-un microbuz care transporta persoane din Olanda în România. Patru bărbați, prinși în Timiș
Peste 8 kilograme de cocaină și heroină au fost descoperite în două colete furate de la un șofer care transporta bunuri din Olanda în România. Cei patru bărbați bănuiți că au pus la cale atacul au fost prinși în județul Timiș, iar acum se află în arest preventiv pentru 30 de zile.

Capitală Culturală

Metamorfoze fluide: instalație de artă experimentală la Muzeul Apei din Timișoara
„Unde se termină propriul corp și unde începe lumea din jur?". De la această interogație pornește la evenimentul performativ organizat de Concentric Projects și Indie Box , intitulat „Despre incredibila permeabilitate a materiei” — o lucrare experimentală interdisciplinară creată de coregrafa Alexandra Gîrbea și muzicienii Uțu Pascu și Sergiu Cătană.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 5 noiembrie
Joi, 5 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 5 noiembrie 2026, în Timișoara?
Joi, 5 noiembrie, puteți merge la teatru, concerte, expoziții și proiecții de film. Printre evenimentele zilei se numără Timișoara Football Film Festival, un concert aniversar al Corului „Ion Românu” și vernisajul unei expoziții la FABER.

România

Părinții care se întorc la muncă ar putea primi până la 8.500 de lei lunar. Schimbare majoră propusă în Parlament
Părinții care aleg să se întoarcă la muncă înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului ar putea primi un sprijin financiar considerabil mai mare. Un proiect de lege depus în Parlament propune ca stimulentul de inserție să fie egal cu indemnizația pentru creșterea copilului la care ar fi avut dreptul părintele. În anumite cazuri, suma ar putea ajunge la 8.500 de lei lunar.

Eveniment

Prins cu jumătate de kilogram de cocaină pregătită pentru vânzare. Un bărbat a fost arestat după o anchetă DIICOT Timișoara
Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant în timp ce se pregătea să vândă aproximativ 500 de grame de cocaină, pentru 26.000 de euro. Acesta ar fi comercializat droguri de mare risc și în luna octombrie, în municipiul Turda, unde ar fi obținut 10.700 de lei din vânzări.