Echipa de handbal Poli Timişoara poate să îşi ia adio de la golgheterul său din sezonul trecut. La câteva zile după ce a refuzat ultima ofertă a bănăţenilor, Alexandru Şimicu s-a înţeles cu campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa.
Dacă fostele adversare din Liga I au ajuns deja la cea de-a doua etapă, jucătorii de la Poli Timişoara sunt nevoiţi să joace meciuri amicale pentru a fi cât de cât în formă. Sâmbătă, echipa mare a „deturnat” formaţia ce trebuia să fie adversară de amical pentru cei de la echipa a doua a clubului, Naţional Sebiş.
Una dintre cele mai vehiculate variante pentru preluarea băncii tehnice a Timișoarei era fostul stelist Edi Iordănescu. Ultimele informații arată cu fiul fostului selecționer nu pare prea interesat de funcția de antrenor al lui Poli, aceasta mai ales ca urmare a incertitudinii de la club.
Marian Iancu s-a întâlnit miercuri cu reprezentantanții autorităților timișorene și cele județene. El a venit în orașul de pe Bega pentru a prezenta celor de la Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș situația actuală de la club, în perspectiva începerii unei noi ediții a campionatului.
Politehnica Timişoara mai are puţin timp pentru a stabili cine vine şi cine mai pleacă de la club, dar mai ales cine va antrena echipa în sezonul viitor. Incertitudinea de la club ridică mari probleme legate de viitorul celor de Poli. Iar conducerea administrativă încearcă în următoarele zile să stabilească cine rămâne şi cine pleacă. Termenul e scurt: „Până luni trebuie să ştim”, spune managerul sportiv Daniel Stanciu.
Utile
Joi, 5 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi, 5 noiembrie, puteți merge la teatru, concerte, expoziții și proiecții de film. Printre evenimentele zilei se numără Timișoara Football Film Festival, un concert aniversar al Corului „Ion Românu” și vernisajul unei expoziții la FABER.
România
Părinții care aleg să se întoarcă la muncă înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului ar putea primi un sprijin financiar considerabil mai mare. Un proiect de lege depus în Parlament propune ca stimulentul de inserție să fie egal cu indemnizația pentru creșterea copilului la care ar fi avut dreptul părintele. În anumite cazuri, suma ar putea ajunge la 8.500 de lei lunar.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant în timp ce se pregătea să vândă aproximativ 500 de grame de cocaină, pentru 26.000 de euro. Acesta ar fi comercializat droguri de mare risc și în luna octombrie, în municipiul Turda, unde ar fi obținut 10.700 de lei din vânzări.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Banat a primit o nouă cisternă pentru transportul apei, cu o capacitate de 30.000 de litri. Este cea de-a treia cisternă recepționată de administrația județeană pentru pompierii timișeni, potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Timiș. Achiziția a costat 483.000 de lei, fără TVA, și a fost finanțată din bugetul județului.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune două noi drumuri de legătură cu Giroc și Moșnița Nouă, pentru descongestionarea traficului metropolitan. Proiectele, care includ un pasaj peste Centura Sud și o bandă dedicată autobuzelor, ar urma să fie finanțate în cote egale de municipalitate și Consiliul Județean Timiș.
1
Ştiri din Timiș
Un nou centru de zi dedicat copiilor cu tulburări de comportament va fi înființat la Timișoara, printr-un proiect european în valoare de peste 5,5 milioane de lei. 60 de copii, atât din sistemul de protecție socială, cât și din comunitate, vor beneficia de evaluare psihologică și psihiatrică, consiliere, terapii și sprijin educațional. Centrul ar urma să devină funcțional în 2027.
Mapamond
Democrata Mihaela Pleșa, prima politiciană de origine română aleasă în Camera Reprezentanților din Texas, a câștigat al treilea mandat consecutiv, obținând 58% din voturile exprimate în Districtul 70. După victorie, politiciana în vârstă de 43 de ani a transmis un mesaj emoționant despre mama sa, care a fugit din România comunistă în căutarea libertății și a unei vieți mai bune în Statele Unite.