Chiar dacă nu au impresionat în mod deosebit, FC
Timişoara s-a impus cu 1-0 pe terenul Pandurilor din
Tg. Jiu. Victoria este muncită şi meritată
cu atât mai mult, cu cât arbitrul Sorin
Corpodean a dictat foarte uşor un 11 metri pentru
gorjeni, şi l-a eliminat gratuit pe Stelian Stancu.
Balint explică tactica echipei.
Partidă anostă la Tg. Jiu, luminată doar de
atmosfera din tribune şi de spectacolul oferit de
suporterii Timişoarei, dar şi de finalul
partidei.
Derbiul tradiţional dintre Poli şi Dinamo la
handbal masculin, a avut un deznodământ logic,
dacă privim locurile ocupante în clasament
şi valoarea celor două loturi.
Liga 1. Mijlocaşul Artiom Karamian consideră
că formaţiile clasate pe primele trei locuri,
Dinamo, Unirea Urziceni, şi FC Timişoara, dar
şi Steaua, şi CFR Cluj sunt echipe care au
şanse de a câştiga titlul.
Campioană de iarnă şi calificată
în semifinalele Cupei, Ripensia a fost în
pragul desfiinţării. Sponsorul a anunţat
că se retrage, momentat în care s-a sistat
pregătirea echipei. Conducerea secţiei de fotbal
feminin a căutat ajutor peste tot, şi ceea ce era
normal să se întâmple, s-a produs.
Sponsorul a revenit la echipă, şi chiar clubul FC
Timişoara ar putea ajuta echipa de fete. 
Utile
Marți, 29 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Festivalul „Ceaunul Chișozean” revine. Muzică populară, tradiții și bucate la cea de-a șaptea ediție
Toamna aduce din nou la Chișoda o sărbătoare dedicată tradițiilor, folclorului și gastronomiei locale. Cea de-a șaptea ediție a Festivalului „Ceaunul Chișozean” va avea loc duminică, 11 octombrie 2026, de la ora 12:00, în Grădina de Vară a Casei Naționale Chișoda.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la expoziții și la un spectacol.
România
Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit luni, 28 septembrie, la vârsta de 52 de ani. Cunoscut în lumea presei sub inițialele PAH, jurnalistul a făcut parte din generația formată în jurul revistei „Academia Cațavencu” și a continuat să publice, de-a lungul anilor, în mai multe publicații din România.
România
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat luni seară, la Parlament, că nu ia în calcul o modificare a cotei de TVA în anul 2027 și că, în acest moment, nu se pune problema unei noi majorări a taxei.
2
România
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra unei metode de fraudă online prin care site-uri false copiază identitatea vizuală a unor magazine și branduri cunoscute, pentru a-i convinge pe utilizatori că se află pe platforme comerciale legitime.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă din nou să finalizeze creșa din Lipovei, după ce primul constructor a abandonat lucrările. Noua licitație, de 6,3 milioane de lei, a atras o singură ofertă, depusă de CONSTRUCTIM – PRODAO-ING.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis spune că „niciun politician, mai ales timișorean” nu ar trebui să folosească Revoluția din decembrie 1989 în scop electoral și îl acuză pe Dominic Fritz că își leagă lupta politică de Revoluție. Numai că, în ultimii ani, chiar Simonis a invocat Revoluția în mai multe mesaje electorale.
4