Poliştii nu au timp nici să respire după victoria de la Drobeta Turnu Severin, în faţa Craiovei, cu scorul de 2-1. Miercuri îi aşteaptă un nou meci decisiv, în faţa celor de la Internaţional Curtea de Argeş. Ovidiu Ioan Sabău a chemat, luni, echipa la antrenament, după ce alb-violeţii au avut o singură zi liberă.
Pauză scurtă pentru elevii lui Sabău. Jucătorii lui Poli au doar puţin timp la dispoziţie pentru a fi cu familiile de Paşti, deoarece miercuri va urma întâlnirea cu Internaţional Curtea de Arageş.
Victorie obţinută la „ţăcăneală”. Succesul timişorenilor în partida de la Craiova nu l-a mulţumit pe patronul Marian Iancu.
Poliştii sunt distraţi de 1 aprilie. „Începând de astăzi (n.r joi), Cosmin este noul antrenor al echipei”, a anunţat managerul sportiv al clubului, Daniel Stanciu.
Iepuraşul a sosit, joi, şi la căminul de bătrâni de pe strada Inocenţiu Klein din Timişoara. Persoanele vârstnice au fost vizitate de jucătorii de la FC Timişoara, care le-au adus pachete de Paşti, şi viceprimarul Adrian Orza. Fotbaliştii au împărţit autografe şi au primit... sfaturi de joc.
Ştiri din Timiș
Trei companii aeriene au decis să mute la Arad zborurile programate de pe Aeroportul Timișoara în perioada 2-22 noiembrie, când acesta va fi închis pentru lucrări la pistă. AnimaWings, HiSky și TAROM vor opera aici cinci zboruri zilnice și două chartere săptămânale.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Hope”, un thriller SF sud-coreean despre o comunitate izolată care ajunge să se confrunte cu o creatură misterioasă. Regizat de Na Hong-jin și cu o distribuție internațională din care fac parte Hwang Jung-min, Zo In-sung, Jung Ho-yeon, Michael Fassbender, Alicia Vikander și Taylor Russell, filmul a fost prezentat în competiția Festivalului de Film de la Cannes și include mai multe secvențe filmate în Munții Retezat.
Eveniment
Arestat preventiv după ce a întreținut relații sexuale cu o minoră de 13 ani și i-ar fi cerut să se filmeze în ipostaze explicite. Este cazul unui bărbat de 27 de ani, reținut de procurorii DIICOT Timișoara.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță noi restricții de circulație începând de luni, 28 septembrie. Strada Grigore T. Popa va fi închisă complet în timpul zilei, iar alte două străzi vor fi afectate ulterior de lucrări la rețelele de apă și canalizare.
Capitală Culturală
Timișoara devine, în această toamnă, gazda unei ample serii de evenimente dedicate culturii austriece. „Zilele Culturii Austriece la Timișoara” aduc în oraș proiecții de film, expoziții, întâlniri cu personalități culturale, prelegeri și concerte, într-un program care se desfășoară în perioada 25 septembrie – 8 octombrie.
1
Eveniment
100 de euro, atât i-ar fi oferit un șofer unei polițiste de frontieră pentru a trece mai departe cu o remorcă încărcată cu utilaje agricole, deși aceasta nu respecta gabaritul legal. Incidentul a avut loc la Stamora-Moravița, pe sensul de intrare în România.
Mapamond
O explozie produsă vineri în cartierul Plaka din Atena a provocat prăbușirea parțială a unei clădiri și rănirea a trei persoane. Deflagrația a afectat și locuințe, magazine și mașini din zonă, iar cauza exploziei nu era încă stabilită. Două femei blocate într-o clădire alăturată au fost salvate și transportate la spital.