Poli Timişoara a obţinut în Finlanda o victorie cu un scor strâns, dar o victorie necesară. Succesul din primul meci, dar mai ales cele două goluri marcate, le asigură jucătorilor alb-violeţi prima şansă la accederea în turul doi al Europa League.
Au lăsat diplomaţia la o parte şi s-au „împuns” reciproc. Deşi partida pe care Poli o va susţine în această seară în Finlanda cu Mypa 47, în turul trei al Europa League, părea una destul de liniştită, se pare că spiritele s-au inflamat chiar de la sosirea timişorenilor în ţara celor 1000 de lacuri.
Informaţii provenite din rândul jucătorilor lui Poli anunţă o stare de incertitudine financiară tot mai mare. Fotbaliştii s-au plâns că nu le-au fost plătite salariile.
Elevii lui Vladimir Petrovic vor avea în următoarea perioadă un program extrem de dificil. În total, poliştii vor susţine patru meciuri, destul de grele, începând de joi şi până duminica viitoare.
După primul meci oficial disputat noul tehncian de la Poli, Vladimir Petrovic, părea destul de degajat. Mai mult a spus că după aspectul jocului scorul este justificat, admiţând, chiar dacă nu direct, că la Timişoara mai e de lucru.
Azi în Timișoara
Vineri, 26 decembrie, puteți participa la un tur de Crăciun prin Timișoara, la ateliere sau să mergeți la concerte.
Mapamond
Papa Leon a transmis în Ajunul Crăciunului că povestea Nașterii Domnului este un apel la solidaritate cu săracii și străinii, subliniind că refuzul de a-i ajuta pe cei nevoiași înseamnă respingerea lui Dumnezeu. La primul său Crăciun ca papă, el a reafirmat importanța demnității fiecărei persoane și a celebrat liturghia la Vatican, în fața a mii de credincioși.
2
Agenda
În rândurile de mai jos, vă invităm să descoperiţi magia sărbătorilor de iarnă prin cele mai fascinante şi inedite recorduri mondiale de Crăciun! De la cea mai înaltă bicicletă-brad la cel mai mare oraş din turtă dulce, Guinness World Records – Cartea Recordurilor ne surprinde şi de această dată cu realizări impresionante, pline de spirit festiv. Aşezaţi-vă comod lângă brad, cu o felie de cozonac şi o cană de ciocolată caldă şi lăsaţi-vă inspiraţi de aceste performanţe unice care fac sărbătorile de iarnă şi mai speciale!
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun transmis credincioșilor, episcopul diecezan de Timișoara vorbește despre sensul Nașterii Domnului dincolo de simboluri, subliniind nevoia unei relații vii cu Dumnezeu, dar și despre demnitatea fiecărui om și pacea care se naște atunci când Cuvântul este primit.
1
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun adresat clerului și credincioșilor bănățeni, ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, vorbește despre colind ca dar al inimii, despre iubire, iertare și milostenie, dar și despre responsabilitatea de a nu rămâne indiferenți față de cei care trăiesc „în peșterile sărăciei, ale marginalizării și ale uitării”. Pornind de la Nașterea Domnului, acesta îi îndeamnă pe credincioși la fapte bune, smerenie și grijă față de aproape.
5
Azi în Timișoara
Crăciun fericit! Să vină Moș Crăciun cu sacul plin de zâmbete, visuri împlinite și clipe magice. Și astăzi puteți vizita târgul din centrul orașului.
Ştiri din Timiș
Crăciunul este, pentru mulți români, cea mai așteptată sărbătoare a anului. Dincolo de componenta religioasă, această perioadă vine cu o sumedenie de tradiții și obiceiuri care se păstrează încă, mai ales în micile comunități și în familie. În Banat, dar și în alte regiuni ale țării, Crăciunul continuă să fie marcat prin colinde, mese specifice și gesturi simbolice, transmise din generație în generație.