Timișoara se pregătește pentru un salt major în infrastructura de mobilitate urbană. Primăria a adus în faza de contractare două proiecte: construcția Podului Solventul, primul pod nou peste Bega după 1989, și reconstrucția Podului Iuliu Maniu, din apropierea fostei Fabrici de Țigări. Contractarea finanțării trebuie aprobată de consiliul local. UPDATE. Ambele proiecte au trecut de consiliul local
Primăria Timișoara vrea să reabiliteze Podul Muncii și să construiască Podul Solventul cu bani europeni. Joi, consilierii locali din Timișoara au aprobat mai multe studii de oportunitate și documentații tehnico-economice ale proiectelor pe care municipalitatea la va depune pe Programul Regional (PR) Vest 2021 - 2027, inclusiv ale celor două poduri.
România
„Coiful cu eroi” sau „coiful unguresc”, artefact din aur, unicat, provenind din zona bazinului Mării Negre, este scos la licitație cu un preț de pornire cam cât o Dacia Duster! Descoperită în Iran, piesa a aparținut unei familii regale, apoi a fost cumpărată de un celebru colecționar maghiar.
Ştiri din Timiș
Starea drumului județean DJ 682, pe tronsonul dintre orașul Făget și limita cu județul Arad, a dus la inițierea unei petiții semnate de 301 persoane din județele Timiș și Arad. Demersul vine după ce problema a fost discutată direct cu reprezentanții Consiliului Județean Timiș (CJT), iar cetățenilor li s-a recomandat să formuleze o petiție.
Ştiri din Timiș
Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din Timișoara, de după perioada post-revoluționară, prinde contur. Autoritățile au semnat contractul de finanțare pentru realizarea unui nou tronson rutier care va contribui decisiv la descongestionarea traficului urban.
Ştiri din Timiș
Centrul de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități „Podul Lung” din Timișoara oferă servicii gratuite de terapie, educație și socializare pentru peste 100 de beneficiari, de la copii de trei ani până la tineri de 35 de ani. Centrul, inaugurat în 1992 cu sprijinul unor parteneri din Norvegia, continuă să fie un reper esențial în recuperarea și sprijinul familiilor care se confruntă cu provocările dizabilităților.
Utile
Vineri, 20 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Horoscop
Primăvara astronomică și astrologică își fac simțită prezența odată cu echinocțiul de primăvară, care are loc în 20 martie, marcând astfel intrarea Soarelui în semnul Berbec. Începutul noului an astrologic este un punct zero energetic din care pornește un nou ciclu de evoluție și transformare. Este perioada în care zilele devin mai lungi decât nopțile, iar energia universului pare să ne împingă spre începuturi și acțiune. Deși în majoritatea anilor echinocțiul cade pe 21 martie, variația se datorează modului în care Pământul orbitează în jurul Soarelui
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe petreceri, la mai multe evenimente în cadrul Bookfest sau la proiecții în oraș.