tion.ro Web analytics

Cele mai grele lucrări la șantierele de la podurile din Iosefin au trecut, susțin reprezentanții primăriei. A doua grindă pentru Podul Eroilor a ajuns la Timișoara în noaptea de miercuri spre joi și a fost deja montată, în vreme ce lucrările la Dragalina sunt mai avansate. Acolo vom avea parte și de o surpriză: va fi amenajat un spațiu verde chiar pe pod, unde vor fi puși și copaci în ghivece.
Joi, 23 mai 2019, se împlinește exact un an de când au început efectiv lucrările la podurile Ștefan cel Mare (Dragalina) și Eroilor. În contractele semnate de Primăria Timișoara, cele două poduri ar fi trebuit să fie gata în 10, respectiv 9 luni, însă realitatea de pe hârtie nu e aceeași cu realitatea de pe teren, lucru care l-a luat prin surprindere și pe primarul Timișoarei, Nicolae Robu.
Închiderea completă a circulației pe Podul Dragalina a dat peste cap traficul pe mai multe străzi din oraș. La orele de vârf sunt cozi infernale pe Calea Șagului, pe Bd. Republicii sau chiar în zona centrală, iar primarul cere înțelegere de la șoferi. Nu este însă atât de sigur că noul Pod Dragalina va putea fi deschis în septembrie, dar spune că se face „tot posibilul”.
După patru luni de pauză, se va lucra în sfârșit din nou la Podul Dragalina. Primarul Nicolae Robu susține că a semnat deja ordinul de reîncepere a lucrărilor și că muncitorii firmei Tehnodomus vor face tot ce vor putea pentru a redeschide circulația tramvaielor peste Bega. Greu de crezut că vor reveni tramvaiele până la gară până la finalizarea lucrărilor.

Ştiri din Timiș

Descoperă noua locație epantofi din Iulius Town!
Unul dintre cei mai cunoscuți retaileri online a deschis o locație în Iulius Town, iar timișorenii au acum la dispoziție mii de produse de încălțăminte, genți și accesorii pentru femei, bărbați și copii. epantofi, retailer multibrand recunoscut pentru diversitatea portofoliului său, a adus în Iulius Town cel mai nou concept de magazin.

Ştiri din Timiș

Peste 10.000 de timișoreni și-au plătit impozitele încă din prima zi. Cu 50% mai mulți decât anul trecut
Peste 10.800 de timișoreni și-au plătit impozitele locale chiar din prima zi de încasare, luni, 19 ianuarie, cu circa 50% mai mulți decât anul trecut. Majoritatea au ales plata online sau prin stațiile SelfPay, introduse în premieră. 2

Eveniment

Cool sau demodat? Cum văd generațiile lumea diferit
Ți s-a spus vreodată că „pe vremea mea nu era așa”? Dacă da, nu ești singur. Diferențele dintre generații sunt reale și explică de ce părinții și bunicii par uneori că vorbesc o altă limbă decât tine.

România

Avocatul Poporului a fost sesizat oficial să apere aproape 5 milioane de pensionari ne-speciali
De doi ani, Guvernul a suspendat indexarea pensiilor în funcție de rata inflației. Și în 2026, punctul de referință în calculul pensiei se va menține la 81 de lei. Această măsură afectează aproape cinci milioane de pensionari români. Prețurile tot mai mari ale produselor de bază, taxele și impozitele crescute și inflația ridicată îi vulnerabilizează grav pe pensionarii ne-speciali, adică pe majoritatea. În aceste condiții, FACIAS cere Avocatului Poporului să reacționeze în apărarea lor și să sesizeze Curtea Constituțională. 2

Ştiri din Timiș

Timișoara celebrează Unirea Principatelor Române în 24 ianuarie: ceremonii militare și religioase în Piața Unirii
Timișorenii sunt invitați sâmbătă, 24 ianuarie, să participe la manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor Române. Evenimentul va fi marcat printr-o ceremonie militară și religioasă organizată de Instituția Prefectului – Județul Timiș.

Eveniment

UPDATE. Tragedie pe Centura Lugojului. Un șofer găsit încarcerat a murit la locul accidentului
Un grav accident rutier a avut loc marți dimineață, 20 ianuarie, pe Centura municipiului Lugoj, soldat cu moartea unui bărbat. Incidentul s-a produs în jurul orei 07:45, moment în care autoritățile au fost alertate pentru a interveni de urgență. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal

Dialoguri Sănătoase

Primii pași după o perioadă lungă fără sport
După sărbători sau după perioade încărcate profesional, mulți oameni își dau seama că au neglijat mișcarea. Reluarea activității fizice este esențială pentru sănătate, însă modul în care o facem contează la fel de mult ca intenția în sine. Revenirea bruscă la antrenamente intense poate duce la accidente musculare și articulare, de aceea este important să respectăm câteva principii simple. 1

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 20 ianuarie
Marți, 20 ianuarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici