tion.ro Web analytics

Reprezentanţii PSD Timiş nu sunt dispuşi să dea curs solicitării primarului liberal Nicolae Robu, de a-i retrage sprijinul viceprimarului Traian Stoia. Scandalul iscat la vârful Primăriei Timişoara a fost disecat, miercuri seara, într-o şedinţă extraordinară a USL Timiş care a durat câteva ore bune.
Conflictul dintre primarul Timişoarei, Nicolae Robu, şi viceprimarul Traian Stoia va fi tranşat, miercuri seara, în cadrul USL Timiş. Asta după ce edilul-şef liberal a cerut PSD să-i retragă sprijinul politic vicelui, motivând că nu mai poate lucra cu el. Robu rămâne ferm pe poziţii: speră „ca partenerii din PSD să înţeleagă că Stoia nu are capacitatea intelectuală de a fi viceprimar al Timişoarei" şi că le aduce deservicii şi lor. Social-democraţii sunt deranjaţi de ieşirile publice ale primarului şi că acesta nu şi-a exprimat nemulţumirile în cadrul alianţei înainte de a ieşi în presă.
Liberalii din Timiş au instalat chiar la sediul din Piaţa Unirii un „zid” cu mesaje destinat timişorenilor, unde aceştia pot să le transmită autorităţilor locale ceea ce îi nemulţumeşte în urbea de pe Bega. Zidul a fost instalat afară, în faţa sediului, pe trotuar.

Eveniment

Bărbat urmărit de autorități, descoperit de jandarmi într-un parc de copii din Timișoara. Agitația l-a dat de gol
Un bărbat urmărit de poliție a fost prins ieri, de jandarmii din Timișoara, chiar într-un parc de copii de pe bulevardul General I. Dragalina.

Eveniment

Amenzi de peste 150.000 de lei în Timișoara: controale dure pe șantiere pentru protecția mediului și disciplina în construcții
Polițiștii locali din cadrul Serviciilor Protecția Mediului și Disciplina în Construcții au intensificat, în ultima lună, controalele pe șantierele din Timișoara. Oamenii legii au verificat respectarea legislației privind gestionarea deșeurilor, protecția mediului și deținerea documentelor legale necesare desfășurării lucrărilor.

Ştiri din Timiș

Timișoreanca Ana Maria Moldovan s-a calificat în semifinala Selecției Naționale Eurovision România 2026
Ana Maria Moldovan, o tânără artistă din Timișoara, s-a calificat în semifinala Selecției Naționale Eurovision România 2026 cu piesa „Aripi să zbor”, o compoziție scrisă de ea. 1

Lugoj

Lugoj: Militarii Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, uniți pentru viață într-o amplă acțiune de donare de sânge
Solidaritatea și spiritul civic au fost din nou la înălțime la Lugoj, unde militarii Diviziei 4 Infanterie „Gemina” au demonstrat că implicarea salvează vieți.

Eveniment

Mașină de 50.000 de lei, căutată de autoritățile din Austria, oprită la vama Moravița
O mașină în valoare de aproximativ 50.000 de lei, căutată de autoritățile din Austria, a fost oprită la vama Moravița, în timp ce încerca să intre în România.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 10 februarie
Marți, 10 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Dialoguri Sănătoase

Durerile care nu trebuie ignorate. Când simptomele „banale” pot ascunde o boală reumatică
De multe ori, bolile reumatice nu debutează brusc, cu simptome dramatice, ci cu dureri ușoare, rigiditate matinală sau oboseală pe care le punem pe seama vârstei, efortului sau stresului zilnic. Într-un interviu pentru Tion, dr. Viorica Ursu, medic specialist reumatologie, explică ce semne ar trebui să le dea de gândit pacienților, cât de important este diagnosticul precoce și cum pot fi prevenite complicațiile care afectează mobilitatea și calitatea vieții.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 10 februarie 2026, în Timișoara?
Marți, 10 februarie, puteți să mergeți la un spectacol de teatru sau să vă jucați remi. Mai sunt și expoziții pe care le puteți vizita.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici