Fostul senator PNL de Timiş Adrian Cioroianu, a
demisionat, vineri, din partid. Cioroianu a intrat în
conflict deschis cu actuala conducere a PNL, după ce a
afirmat că pe listele pentru Parlamentul European sunt
promovate soţii şi viitoare soţii, cu
referire la Adina Vălean şi Crin Antonescu.
ARAD - Secretarul coordonator al PNL Arad, Călin
Abrudan, care ocupă şi funcţia de
preşedinte al organizaţiei de tineret,
doreşte să ocupe un loc în viitorul Birou
Politic Central, care va fi ales la Congresul de la
Bucureşti, din 04-05 aprilie.
Prim vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a vizitat
vineri judeţul Cluj. El a afirmat că vizita vin e
în primul rând ca semn de susţinere
faţă de organizaţia liberală
clujeană.
Consiliul Judeţean a votat marţi bugetul
Timişului. Cu trei abţineri, aleşii au decis
modul în care se vor împărţi banii
pentru judeţ. La şedinţă au fost
prezenţi 33 din cei 36 de consilieri.
Problema Parcului Copiilor poate fi rezolvată chiar
dacă discuţiile existente pe acest subiect sunt
aprinse. Cam aceasta ar putea fi şi concluzia
trasă de PNL Timişoara în urma dezbaterii
organizate de partid pe tema Parcului Copiilor.
Azi în Timișoara
Miercuri, 23 septembrie, puteți participa la ateliere de origami și de grafică sau să mergeți la film.
Mapamond
SUA și Danemarca au semnat un pact de securitate privind Groenlanda, care permite extinderea și modernizarea prezenței militare americane pe insulă și introduce restricții pentru investițiile din țări din afara NATO. Acordul reafirmă suveranitatea Danemarcei și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.
Eveniment
Un pasager a fost rănit, marți seara, într-un accident produs pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara s-a reunit marți, 22 septembrie, într-o ședință în care au fost supuse la vot mai multe proiecte privind patrimoniul municipiului, investițiile, transportul public și bugetul local.
1
Eveniment
Fostul polițist Stelian Paven a fost reținut din nou, fiind suspectat că s-a dat drept polițist în Timișoara și i-a cerut unei șoferițe 1.500 de lei pentru a nu-i reține permisul. El mai este cercetat în dosare similare din Arad și Bihor.
1
Ştiri din Timiș
Lucrările din Piața Traian au ajuns la jumătatea celei de-a doua etape, iar Primăria Timișoara spune că șantierul are un avans față de graficul inițial. În lunile următoare, intervențiile se extind și în zona Sinagogii din Fabric.
2
Ştiri din Timiș
Muzeul Apei din Timișoara găzduiește sâmbătă, 26 septembrie, Târgul Științescu & prietenii 2026. Evenimentul are loc între orele 11:00 și 15:00 și aduce activități de știință și tehnologie pentru copii, tineri și adulți. Accesul este gratuit.
Capitală Culturală
Cea de-a patra ediție a Festivalului de film și cultură balcanică TAIFAS începe luni, 12 octombrie, la Cinema Timiș. Evenimentul de deschidere este spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, programat de la ora 19:30, o producție a Teatrului de Stat Constanța, regizată de Carmen-Lidia Vidu.