Fenomenul infracțional a cunoscut o ușoară creștere în incinta unităților de învățământ preuniversitar la nivelul județului Timiș, în anul școlar 2015-2016. Pentru ca violența sau alte fapte care pun în pericol siguranța elevilor și a profesorilor să nu se mai manifeste în școli, sau cel puțin cazurile să fie mai puține, în Timiș, mai multe instituții și forțe de ordine acționează împreună pe această linie.