Fondul Monetar Internațíonal estimează pentru țara noastră, în 2014, o creștere reală a PIB constantă, menținându-se astfel la nivelul estimat pentru finele acestui an, de 2,2 procente.
Doar Pastele ne mai desparte de termenul pe care l-a dat Mihai Razvan Ungureanu ministrilor sa scoata, prin combaterea evaziunii fiscale, cel putin 1,5% din PIB, adica circa doua miliarde de euro. In caz contrar, spunea primul ministru la adresa subalternilor sai, "actionez chirurgical"!
Romania va inregistra in 2012 o crestere a Produsului Intern Brut de 1,6%, in timp ce PIB-ul de la nivelul UE va ramane neschimbat in 2012 fata de anul anterior, arata previziunile economice intermediare ale Comisiei Europene.
Agentia de analiza financiara Moody s anticipeaza o crestere economica 2,2% in acest an, evolutie determinata de accelerarea absorbtiei fondurilor europene, si o inflatie care se va mentine aproape de tinta BNR fixata la sfarsitul lui 2011, de 3%, fapt care va facilita conditii mai relaxate de politica monetara.
Gradul de indatorare al Greciei a atins 165,3% din PIB in luna septembrie, ajungand la 360,3 de miliarde de euro, potrivit datelor provizorii publicate de Ministerul elen de Finante.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș are un nou prefect, după ce Guvernul a decis numirea lui Radu-Adrian Pau în această funcție, în cadrul unei serii de schimbări la nivelul conducerii prefecturilor din țară.
România
România a înregistrat cele mai mari creșteri ale prețurilor la energia electrică și gazele naturale din Uniunea Europeană în prima jumătate a anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate de Eurostat.
Mapamond
Italia este cuprinsă de proteste de amploare. Sute de mii de persoane au participat vineri, 30 octombrie, la manifestațiile organizate la Roma de Uniunea Sindicatelor de Bază, nemulțumite de creșterea prețurilor, situația economică și politicile Guvernului.
Capitală Culturală
Sculptura trebuie să devină o prezență vie în spațiul public, iar oamenii să nu mai treacă nepăsători pe lângă operele de artă din oraș. Este mesajul transmis de Sorina Jecza, președinta Fundației Triade și soția regretatului sculptor Peter Jecza, cu prilejul evenimentelor dedicate Zilei Sculpturii, marcată în 30 octombrie. Aceasta vorbește despre interesul tot mai mare al timișorenilor pentru arta din spațiul public, dar și despre dificultățile financiare cu care se confruntă sculptorii care își doresc să își vadă lucrările realizate și expuse în oraș.
Ştiri din Timiș
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie 2026, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii, creativității și dialogului despre echilibrul dintre mediul digital și activitățile reale.
Ştiri din Timiș
Viceprimărița Timișoarei, Paula Romocean, anunță preluarea Arena AquaSport, baza sportivă amenajată pe locul fostului Ștrand al Tineretului. Din 9 noiembrie, până la finalul anului, accesul va fi gratuit pentru timișoreni, pe bază de rezervare
1
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș și Primăria Municipiului Lugoj, anunță începerea, din 2 noiembrie 2026, a punerii în funcțiune, etapizat, a celor 49 de insule ecologice din municipiu, parte a proiectului din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru modernizarea infrastructurii de colectare a deșeurilor menajere, accesat de Primăria Lugoj.
Sănătate
Insomniile, atacurile de panică, stările persistente de tristețe, lipsa energiei sau retragerea socială pot fi semne ale unei afecțiuni psihice care necesită evaluare de specialitate. Medicii Spitalului Municipal Timișoara explică în ce situații este indicat un consult psihiatric, cum decurge prima întâlnire cu specialistul și de ce este important ca pacienții să respecte tratamentul și să meargă la controalele periodice.