
Iată că, într-un final, Fântâna cu Pești din Piața Victoriei este dezvăluită, chiar înainte de TM2023. Aceasta ar fi trebuit să intre în șantier încă din 2019 și să fie gata într-un an, din care zece luni dedicate strict execuției lucrărilor. UPDATE. Penalitățile pentru întârziere vor fi stabilite în curând

Anchetă a polițiștilor ajunsă la final. Oamenii legii au reușit să-i prindă pe cei doi bărbați care la finalul lunii trecute au furat poșeta unei femei, în Piața Victoriei din Timișoara, iar apoi au scos bani de pe cardul victimei. Primul dintre infractori, în vârstă de 49 de ani, a fost prins în 3 noiembrie, iar al doilea, în vârstă de 54 de ani, marți.
Ştiri din Timiș
Zoltan Kovacs, fondatorul săptămânalului Agenda, lansează versiunea în limba engleză a Calendarului Timișorean la Bruxelles. Versiunea în limba română a cărții a fost lansată în toamna anului trecut, la Timișoara. Cartea, tip calendar, cuprinde între filele sale momente ale istoriei Timișoarei – oameni, locuri, clădiri și evenimente ale urbei, de-a lungul timpului.
Eveniment
Avertizarea Cod Galben de vremea rea le-a dat bătăi de cap pompierilor din Timișoara. În ultimele ore, aceștia au fost chemați să degajeze copaci căzuți, cabluri, precum și un panou publicitar.
România
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) transmite că în mediul online se propagă o nouă campanie malițioasă, prin intermediul mesajelor pe social media, în special pe Facebook. Citiți cu atenție orice mesaj care conține link-uri sau atașamente, înainte de a face orice acțiune!
Ştiri din Timiș
Meteorologii au emis sâmbătă mai multe avertizări cod galben şi portocaliu de ninsori şi vânt puternic pentru cea mai mare parte a ţării, inclusiv pentru Banat.
Eveniment
Dosar penal pe numele unui bărbat de 36 de ani, la Timișoara. El este cercetat penal după ce s-a apropiat de soție la mai puțin de 200 de metri. A fost reținut pentru 24 de ore.
Ştiri din Timiș
Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara caută să achiziționeze prin intermediul unui anunț postat pe platforma SEAP – Sistemul Electronic de Achiziții Publice unele echipamente și servicii pentru terminalul plecări curse externe. Suma disponibilă este de 47.305.250 lei fără TVA, adică aproximativ zece milioane de euro.
Ştiri din Timiș
Sunt, din nou, probleme la Pasajul Michelangelo. Printr-o fisură formată în peretele drept al pasajului subteran se scurge apă. Viceprimarul Ruben Lațcău susține că nu există niciun pericol pentru traficul rutier.
16