De marţi până duminică, zilnic între orele 10-21, timişorenii sunt aşteptaţi în pasajele din Piaţa Victoriei, unde are loc a patra ediţie a târgului Oferte lunare. Intrare gratuită şi multe produse interesante îi aşteaptă pe toţi.
V-aţi săturat de modul în care arată Piaţa Operei din Timişoara? Acum aveţi ocazia să vă spuneţi părerea şi să cereţi schimbarea arhitecturii acestei zone, extrem de importantă pentru oraş. Joi, 15 decembrie, de la ora 14, în Sala Atena a Hotelului Timişoara va avea loc audierea publică având ca temă „Timişoara fără kitsch”.
Zeci de tineri voluntari s-au adunat duminică după-amiază în Piaţa Operei din Timişoara pentru a face o Funda umană, simbolul luptei împotriva infecţiei HIV şi a bolii SIDA.
Revoluționari din toată țara s-au adunat, vineri, la Timișoara, în Piata Victoriei, unde cer să nu se promulge legea prin care le sunt tăiate drepturile. Deși mitingul era programat să înceapă la ora 14, cu o jumătate de oră înainte în piață se adunaseră deja aproximativ 300 de revoluționari, atât din Timișoara, cât și din alte orașe ale țării.
Revoluţionarii din Timişoara şi Lugoj s-au adunat din nou în Piaţa Operei. De data aceasta, nemulţumirile lor au fost îndreptate către actuala guvernare şi preşedintele Traian Băsescu, pe care îi acuză că doresc să le taie indemnizaţiile lunare.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au desfășurat, în noaptea de 6 spre 7 martie, o amplă razie pe raza de competență a subunității, atât în mediul urban, cât și în zonele rurale adiacente. Acțiunile au avut loc în intervalele orare 17–22, 23–05 și 04–08.
În 1964, un ilustru medic internist din București era condamnat la cinci ani de închisoare corecţională, trei ani de suspendare a drepturilor și confiscarea totală a averii: tablouri, monede din aur şi casa din Strada Nicolae Iorga din Capitală. După perioada petrecută în închisoare, medicul şi profesorul universitar Ioan Dumitrescu-Popovici a reuşit să fugă în Germania, unde şi-a schimbat numele în Johann Larsen. Patruzeci de ani le-a luat urmașilor să recupereze tablourile confiscate de Securitate, iar astăzi ele sunt scoase la licitație.
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.
Un caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă șoca România în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre cetățeanul german Timur Ömür, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuzuri sexuale asupra a 36 de minore din România, care a fost pus în libertate după ce procurorii au „uitat” să solicite prelungirea măsurii arestului preventiv. După 4 ani de când a fost eliberat din arest preventiv, pedofilul nu este încă condamnat, iar letargia justiției din România îi crește, cu fiecare zi ce trece, șansa să scape nepedepsit pentru ororile comise.
3
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu vor fi prezenți la Bookfest Timișoara 2026, alături de numeroase alte personalități ale literaturii române. Asociația Editorilor din România (AER), organizatoarea evenimentului, a făcut astăzi publice coordonatele ediției și lista editurilor participante.
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
3