Probleme cu circulaţia tramvaielor, vineri dimineaţa, în zona centrală a Timişoarei. Reprezentanţii RATT spun că vehiculele nu au mers, timp de aproximativ jumătate de oră, din cauza unei căderi de tensiune, iar apoi tramvaiele s-au oprit, în Piaţa Libertăţii, după ce o persoană a căzut la coborârea în staţie, fiind nevoie de intervenţia unui echipaj SMURD.
În Piaţa Libertăţii se lucrează de zor la pavare, în cadrul proiectului pe bani europeni privind reabilitarea centrului vechi, dar reprezentanţii Primăriei Timişoara nu pot spune încă, în prag de iarnă, ce se va întâmpla cu vestigiile arheologice descoperite acolo. Este vorba despre ruinele fostei băi turceşti, despre care la începutul anului spuneau că vor fi integrate în proiectul de reamenajare. Oricum, Piaţa Libertăţii ar trebui să fie pavată până de Crăciun, spune primarul Nicolae Robu.
Asociaţia Peisagiştilor reacţionează în urma declaraţiilor făcute de primarul Timişoarei, Nicolae Robu, care afirma, zilele trecute, că proiectul de reabilitare a centrului istoric nu a prevăzut amenajarea de spaţii verzi din start în Piaţa Libertăţii, dar că vor fi plantaţi 30-40 de arbori. În timp ce lucrările pe bani europeni avansează de la o zi la alta, peisagiştii cer o dezbatere publică pe tema soluţiei finale de reamenajare.
În Piaţa Libertăţii din Timişoara au mai rămas şase arbori, ceilalţi copaci fiind tăiaţi rând pe rând după ce au început lucrările de refacere a centrului istoric. Primarul Nicolae Robu spune că proiectul de reabilitare nu a prevăzut amenajarea de spaţii verzi din start în această zonă, dar că vor fi plantaţi un număr de 30-40 de arbori. Reprezentanţii municipalităţii ar vrea ca zona să devină mult mai animată, aşa că vor să dea toată Primăria Veche în administrarea Universităţii de Vest, pentru ca locul să fie populat de studenţi.
Din ciclul „Bizoni în trafic”, cititorii www.tion.ro au surprins bizoni... pe şantiere. Un bărbat a fost fotografiat mergând cu maşina pe liniile de tramvai şi pe pavajul recent pus în Piaţa Libertăţii din Timişoara, spre nemulţumirea celor care încercau să lucreze acolo. Şi asta, deşi este interzis accesul auto în zona respectivă!
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
1
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
5