Primul concert simfonic al verii va fi dirijat, vineri, 6 iunie, de la ora 19, în sala Capitol, de maestrul Mircea Holiartoc. Evenimentul propune un program deosebit de atrăgător și un solist fascinant: pianistul Horia Mihail.
”Beethoven e Everestul, deasupra lui e doar Dumnezeu”, le-a spus Misha Katz timișorenilor fascinați, din nou, de explozia de energie pe care spectaculosul dirijor a dezlănțuit-o, vineri seara, în arhiplina sală Capitol. Un concert fabulos, în care pianistul Timur Sergeyenia a ținut, timp de două ore, fierbinți clapele pianului, și o expoziție de fotografie în care artistul vizual Florin Ianăș a surprins incandescența întâlnirilor lui Misha Katz cu Timișoara au fost axele unei memorabile seri de vineri la Filarmonica Banatul.
Dansul este, probabil, cea mai scurtă cale către o dorință împlinită, iar Timișoara a făcut, frumos, câțiva pași, sâmbătă seară, către visul ei de a deveni Capitală Culturală Europeană. Căci, dacă va fi să obțină acest rol, Timișoara va avea, negreșit, chipul și atmosfera din Mansarda Facultății de Arte, cu oameni frumoși și priviri avide să afle răspunsul la întrebarea ”Dar cu pianistul cine dansează?”.
Trei tineri artiști vor dansa o poveste de iubire pe acorduri live de pian, înconjurați de creațiile studenților Facultăţii de Arte și Design a Universității de Vest, într-un eveniment ce susține candidatura orașului Timișoara la titlul de Capitala Culturală Europeană 2021. Spectacolul ”Dar cu pianistul cine dansează?” prezentat de Asociația Sfera Timișoarei, este un ”dialog despre căutarea fericirii, o anatomie a iubirii”.
Melomanii care circulă prin cluburi şi alte locuri unde se cântă prin Timișoara îl ştiu pe muzicianul Teo Milea din diverse formule şi proiecte. Pianistul Teo Milea a devenit însă şi compozitor, căci zilele acestea a „năşit” piesa Christmas in my town, o melodie pe care veţi avea toate şansele s-o auziţi des în viitorul apropiat.

Eveniment

Șofer de TIR, găsit mort în cabină după ce a ieșit cu autotrenul de pe DN 6, în Timiș
Un șofer de TIR în vârstă de 62 de ani și-a pierdut viața miercuri seară, după un eveniment rutier produs pe DN 6, între localitățile Topolovățu Mare și Șuștra.

Ştiri din Timiș

Noi restricții de trafic în Timișoara. Se închide circulația pe bulevardul Revoluției 1989 pentru reasfaltare
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.

Ştiri din Timiș

Trei zile de muzică sub cerul liber la Gărâna Folk. Taxi, Bosquito, Mircea Baniciu și Ducu Bertzi, printre artiștii care urcă pe scenă
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.

Ştiri din Timiș

Admitere 2026 la UVT: criminalistica și psihologia, cele mai căutate. Până la opt candidați pe un loc
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.

Ştiri din Timiș

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.

Mapamond

O țară din UE interzice, în premieră, accesul la rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani
Parlamentul Franței a adoptat o lege care interzice copiilor cu vârsta sub 15 ani să își creeze sau să dețină conturi pe rețelele sociale, precum TikTok, Instagram sau Snapchat. Dacă legea va trece și de controlul constituțional, Franța va deveni primul stat din Uniunea Europeană care introduce o astfel de interdicție, relatează The Guardian. 4

Ştiri din Timiș

Ce se întâmplă cu parcarea de la Spitalul Județean și viitorul stadion? Simonis reclamă întârzierea unui răspuns, Primăria vine cu explicații
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că administrația județeană așteaptă de aproape o lună un răspuns din partea Primăriei Timișoara privind terenul pe care dorește să construiască o parcare în apropierea Spitalului Județean și a viitorului stadion. În schimb, primăria afirmă că răspunsul oficial este redactat și urmează să fie transmis. 1

Ştiri din Timiș

FOTO. Coșurile sunt goale, gunoaiele pe jos. DRDP Timișoara: șoferii riscă amenzi de până la 6.000 de lei
Traficul intens din sezonul estival aduce nu doar aglomerație pe drumurile naționale și autostrăzi, ci și o problemă tot mai vizibilă: cantitățile mari de deșeuri abandonate în parcări.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici