Preţul carburantului românesc nu urmăreşte evoluţia preţului barilului. Scăderile, care ar fi trebuit să apară odată cu scăderea preţului barilului, au venit extrem de târziu, iar procentul acestei scăderii nu a fost deloc legat de evoluţia preţului petrolului. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Asociația Naționala pentru Protecția Consumatorilor.
Judeţul Timiş ar putea deveni în anii viitori un nou Texas. Numeroase companii efectuează foraje petroliere în speranţa că vor descoperi importante zăcăminte în solul bănăţean. Una dintre companiile cele mai interesate a anunţat investiţii totale de peste 600 de milioane de euro în domeniul exploatărilor petroliere.
Consiliul Judeţean Timiş a dat, recent, aviz favorabil prospecţiunilor petroliere de pe teritoriul judeţului, chiar dacă în unele localităţi proprietarii terenurilor vizate s-au opus vehement. Conducerea CJ Timiş susţine că toţi paşii legali au fost respectaţi de firma de prospecţiuni, care a promis solemn că nu este interesată de găsirea gazelor de şist. Totuşi, la nivel personal, mai-marii judeţului recunosc că au “emoţii” legate de faptul că, dacă vor fi găsite, firma petrolieră va face tot ce îi stă în putinţă să şi exploateze aceste gaze neconvenţionale.
Ştiri din Timiș
De Ziua Internațională a Tineretului, Universitatea de Vest anunță dezvoltarea primelor programe de licență și masterat din domeniul tineretului. Alături de instituții și fundații care au activitatea centrată pe zona de tineret, UVT anunță că va pune la dispoziție aceste programe de studii în premieră națională.
Ştiri din Timiș
Piețele 700 și Doina vor beneficia de investiții după sărbătorile pascale, informează Primăria Timișoara. Modernizarea celor două va costa aproximativ două milioane de lei, iar lucrările vor dura cam o lună.
Ştiri din Timiș
Marți, 30 aprilie, la secția RETIM de pe strada Divizia 9 Cavalerie a pornit o grevă spontană a angajaților, una care până în ultimul moment părea că va duce la neridicarea pubelelor din Timișoara și zona metropolitană pentru câteva zile. Până la urmă, însă, conducerea societății s-a arătat de acord cu cererile angajaților, iar programul de lucru a fost cel normal miercuri, 1 mai.
Eveniment
Un tânăr de 28 de ani s-a ales cu un dosar penal pentru că a urcat la volan deși băuse și nu avea nici permis de conducere. Acesta a fost prins și controlat de polițiști în localitatea Cenad.
Eveniment
Un tânăr de 26 de ani s-a ales cu un ordin de restricție după ce a intrat în casă peste soția lui, băut fiind, și a bătut-o.
Sănătate
Noua Maternitate Bega a fost intabulată. Acest pas este unul dintre cei necesari pentru a putea deveni operațională. Activitatea în secțiile din noul spital ar putea începe în jurul datei de 1 Iunie.